Premierul ceh, Andrej Babis, nici nu vrea să audă, consideră solicitarea drept „calea spre infern”. „Ţara noastră nu va prelua niciun migrant. O asemenea abordare reprezintă calea către infern”, a scris Babis pe contul său de Twitter. Babis a adăugat că preluarea migranților i-ar motiva pe traficanți.
Premierul ceh şi-a menţinut poziţia antiimigraţie, la fel ca alți lideri din regiune: Ungaria, Polonia şi Slovacia. „Ar trebui să-i ajutăm pe migranţi în ţările din care provin, dincolo de frontierele Europei, pentru a-i împiedica să pornească la drum”, a spus Babis.
Conte a anunțat că Franța și Malta vor prelua fiecare câte 50 de migranți și că „foarte rapid va sosi şi acceptul altor ţări europene”. România, nici prin președinte, nici prin premier, nu a anunțat ce va face.
Giuseppe Conte le-a scris și preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk aceeași scrisoare ca celorlalți lideri ai țărilor UE „În acest context, care vede Italia în continuare în prima linie în faţa urgenţei de a salva vieţi omeneşti pe mare, îţi cer un semn clar de partajare a responsabilităţii gestionării fenomenului migratoriu şi să ai în vedere posibilitatea de a găzdui într-un port sau de a primi o parte dintre cele aproximativ 450 de persoane salvate”, a scris Giuseppe Conte.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

