Distribuie articolul

Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca organizează în perioada 20-25 august 2018, Plein Air – Centenar, tabără internaţională de pictură.

Evenimentul va avea loc în pavilionul Departamentului Pictură al UAD Cluj-Napoca din Parcul Central. 16 studenţi şi 4 cadre didactice de la cele două instituţii de învăţământ superior artistic vor crea într-o atmosferă mai puţin academică, subliniind prin schimbul lor de idei, viziuni şi experienţă importanţa Centenarului în existenţa omului contemporan.

Dacă polonezii marchează anul acesta Centenarul Independenţei, România va sărbători 100 de ani de la Marea Unire, ambele momente meritând întreaga atenţie a cetăţenilor celor două state, a specialiştilor în domeniul istoric, a oamenilor din cultură şi artă.
În acest context, Plein Air – Centenar, tabăra internaţională de pictură doreşte să aducă împreună reprezentanţi ai tinerei generaţii de artişti din cele două ţări tocmai cu scopul marcării artistice a momentului Centenar, unic în viaţa şi în creaţia lor artistică. De asemenea, tabăra este menită să adâncească relaţiile de colaborare dintre cele două instituţii de învăţământ superior artistic şi să prefigureze noi căi de lucru în beneficiul studenţilor şi cadrelor didactice de la UAD Cluj-Napoca şi ASP Wrocław.

Proiectul ce se adreseaza tinerilor creatori este parte a unui proiect mai complex dedicat Centenarului, care va mai cuprinde şi o expoziţie a profesorilor artişti de la departamentele pictură şi sculptură ale UAD şi ASP.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: