Maica Domnului, Preacurata Fecioară Maria

În Biserica Ortodoxă, învăţătura despre Maica Domnului ocupă un loc important, deoarece stă în strânsă legătură cu învăţătura despre Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc. Întreaga învățătură dogmatică despre Sfânta Fecioară Maria în Biserica Ortodoxă poate fi rezumată în denumirile pe care i le dă teologia patristică: Maica Domnului sau Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioară. Termenul «Pururea Fecioară» a fost decretat de către Sinodul V Ecumenic (553). De cealaltă parte, termenul «Născătoare de Dumnezeu» reprezintă o adevărată definiție dogmatică, formulată de Sinodul III Ecumenic (431).

Preasfânta, după cum ne sugerează și termenul, este deasupra tuturor sfinților, pe care îi întrece prin neprihănire, smerenie și ascultare.

De aceea sărbătoarea de astăzi, Naşterea Maicii Domnului, deschide şirul praznicelor împărăteşti din cursul anului bisericesc. Nașterea Maicii Domnului apar­ține tainei mântuirii. „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, a vestit bucurie la toată lumea. Că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru” (troparul Nașterii Maicii Domnului).

În aproape toate rugăciunile şi cântările Bisericii noastre, Preacurata Fecioară apare amintită ca sprijinitoare şi mijlocitoare pe lângă Tronul Slavei, „pentru noi toţi şi pentru a noastră mântuire”. În cea mai veche Liturghie, a Sfântului Iacob, ruda Domnului, ea este pomenită prin cuvintele: „Mai întâi de toate facem amintire Preasfintei, Preacuratei Fecioare, Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, în amintirea ei şi pentru preacuratele şi sfintele sale rugăciuni, Doamne Dumnezeule, milu­ieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi”.