Marea Unire – Spectacol de Reconstituire Istorică a avut loc sâmbătă, 8 septembrie, la ora 20:00, pe Cluj Arena.
„Scopul proiectului este conștientizarea și celebrarea importanței istorice deosebite a Centenarului Marii Uniri într-un mod unic, atractiv și impresionant
Ce poate fi mai potrivit acestui context decât O LECȚIE DE ISTORIE PE VIU cu scopul de cunoaștere și recunoaștere a istoriei naționale, de încurajare a sentimentului de apartenență și de celebrare a diversității etnice și culturale specifice care dau farmecul acestor regiuni istorice ale României.
Spectatorul a plonjat astfel în complexele și dramaticele evenimente din perioada 1914 – 1918 ce au condus, după drame, răsturnari de situație pe front și sacrificii imense, la realizarea visului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.”
La eveniment a participat peste 10.000 de clujeni.
Este un spectacol de reconstituire istorică, care pune accentul pe Marea Unire şi pe evenimentele care au dus la înfăptuirea ei. Avem actori, cascadori, cai, efecte speciale, ecrane, lumini, muzică, un complex de lucruri care să ducă la acel sentiment de luptă corp la corp, pentru că avem şi nişte arme din acea perioadă, din Primul război mondial, focuri de tun etc. Este un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, atipic pentru publicul obişnuit cu o piesă de teatru în aer liber sau cu un show, dar vrem să aducem ceva diferit şi vrem să marcăm Marea Unire şi ceea ce înseamnă 100 de ani de la Unire. Vrem să aducem acest spirit de unire, pentru că la urma urmei doar uniţi am trecut prin multe lucruri. Împreună am făcut o schimbare de perspectivă de multe ori, nu doar pentru Marea Unire, şi vrem să păstrăm această dimensiune şi acum, pentru că uneori parcă uităm acest lucru şi este păcat. Indiferent de cine suntem, trebuie să ştim că suntem români şi este o mândrie să fim români”, a spus Gabriela Marinescu.
NapocaNews, Foto: Radu Pădurean




Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

