Referendumul pentru modificarea Constituției privind familia a fost o înfrângere social-spirituală pentru Biserică în societate, nu o ”victorie nedeplină”, cum se arată într-un comunicat oficial al patriarhiei. S-a confirmat ceea ce politicienii corupți au bănuit de mult: scăderea Bisericii ca putere social-politică în societate. De vină nu este numai secularizarea societății într-o eră a globalizării în cârdășie cu o clasă politică te tip neofanariot, ci și o parte din conducerea Bisericii. E adevărat nu sunt eu în măsură să judec pe cei care au greșit, dar Biserica are puterea credinței să realizeze unde nu a împlinit voia Lui și a poporului român. Ierarhii și preoții au rămas uimiți că enoriașii nu au răspuns solicitării de a merge și a vota. Dacă mergeau doar cei care frecventează duminica biserica referendumul întrunea fără probleme cvorumul, dar mulți enoriași au ascultat cuvântul ierahului sau preotului paroh și nu au mers după Liturghie la vot, nu pentru că nu au înțeles întrebarea sau să nu facă jocurile lui Dragnea, ci pentru că sufletele lor s-au închistat spre ego-ul propriu și neascultare. Când îți spune preotul paroh, duhovnicul sau ierarhul să mergi la vot, tu ca și credincios faci ascultare nu te prefaci că nu ai înțeles întrebarea, lucru care dovedește că sămânța credinței a căzut pe loc tare de piatră nu pe pământ bun, răutatea de fapt nu te-a lăsat să mergi în urma chemării Bisericii tale – neînțelegera întrebării sau politizarea referendumului au fost doar pretexte de răzvrătire împotriva propriei ierarhii.

La Liturghia de azi, preotul paroh dintr-un cartier clujean mi-a luminat cel mai bine lucrurile. După 1990 Biserica a investit foarte mult în ridicarea de ziduri din piatră și mai puțin în sufletele oamenilor. Oarecum părea firesc acest lucru după regimul comunist, dar Biserica a aruncat foarte mult sămânța pe loc de piatră sau bătătorit, nu pe pământ bun. După referendum pilda semănătorului din Evanghelie este cea mai elocvantă. Trebuie semănat de către Biserică în pământ bun, nu pe stâncă. „Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi pe când semăna el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată în picioare şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră; şi dacă a răsărit s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut în mijlocul spinilor; şi spinii, crescând împreună cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi a crescut şi a făcut rod însutit“. Pe acestea spunându-le, a strigat: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!“. Şi ucenicii Săi Îl întrebau ce înseamnă această parabolă. Iar El a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu; dar celorlalţi, în parabole, ca văzând să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă. Iar parabola aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care primesc cu bucurie cuvântul când îl aud, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Iar cea căzută între spini sunt cei care aud, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, auzind cuvântul cu inimă curată şi bună, îl păstrează şi rodesc întru răbdare. (Lc. 8, 5-15). Deci de astăzi, BOR trebuie să pornească la arat, să pregătească desțelenirea pentru ca sămânța credinței să nu mai cadă pe piatră, ci pe pământul fecund al sufletului primenit spre Mântuire. Întâi vom ara și apoi vom zidi sufletele românilor. Teologul Radu Preda a avut dreptate imediat după referendum când a afirmat că, parafrazez: Biserica s-a preocupat mai mult să ridice ziduri de piatră, decât să zidească în suflete. După 1990 s-au ridicat sute de biserici și mănăstiri, ceea ce a fost un lucru util, dar se pare că nu a fost suficient pentru cucerirea sufletelor românilor. În ultimii ani s-au făcut lcururi social-caritabile importante, dar încă foarte puțin, iar catehizarea tinerilor încă e deficitară.

Lecția referendumului e clară: Biserica trebuie să pună în prim plan construcția sufletelor românilor spre mântuire, să zidească în spiritul și cultura religioasă a românilor și mai puțin în ziduri materiale, care se pot prăbuși la primul cutremur sau la prima prigoană. Zidurile de piatră se pot prăbuși, dar cele din suflete niciodată. Ele sunt cele mai durabile. Rezistența martirilor și mucenicilor din temnițele comuniste au dovedit că bisericile sau mănăstirile se pot dărâma sau închide, dar sufletele tari ale credinței nu se prăbușesc niciodată, de la Nicu Steinhardt, Ilie Lăcătușu, Arsenie Boca sau Valeriu Gafencu. Nu poți să dai diplome la politicieni corupți în anul martirilor din temnițele comuniste, dar să nu canonizezi măcar un singur Sfânt al Închisorilor. Oamenii cu credința slăbită s-au smintit și nu au mai dat ascultare parohului sau ierarhului locului. Dacă anul trecut un Arsenie Boca sau Valeriu Gafencu ar fi fost canonizați, altfel ar fi fost rezultatul de la referendum, pentru că cei care știu adevărul: puterea mucenicească ar fi zdrobit stăvilarul boicotului de dincolo de morminte și înțelegerea noastră. Deci a venit vremea ca Biserica să zidească în suflete, să se apropie de inimile oamenilor, să construiască frumos în cugete, să catehizeze copiii și tinerii, să încălzească cu dragoste piepturile milioase și dornice de iubire ale oamenilor. Mai multă milostenie și privire spre cei defavorizați ar încălzi inimile românilor. Avem nevoie de universități și tabere populare creștine, de interacțiune directă cu enoriașii și de delimitare de elitele politice corupte și trecătoare. Apropierea de săraci, de clasele de jos, de intelectualii nealiniați la propagandă și ideologie, cu dragoste hristică și propunerea de modele de sfințenie și mucenicie contemporană este adevărata putere prin care se pogoară duhul hristic în așteptarea Judecății de Apoi.Renașterea ortodoxă se poate face prin reîntoarcerea la modelele Sfinților Părinți.  ”E puterea celor fără de putere” cum spunea Vaslav Havel, a celor care au măturat comunismul ateu. Biserica lui Hristos din inimi nu poate fi zdrobită de porțile iadului și nici de propaganda ideologică totalitară de tip marxist.

Ionuț Țene