Joi, 25 octombrie 2018, cu ocazia „Zilei Europene a Justiţiei”, Curtea de Apel Cluj organizează „Ziua Porţilor Deschise”.
Acest eveniment are ca scop atât aducerea justiţiei mai aproape de cetăţeni cât şi informarea cu privire la drepturile lor şi modalitatea de funcţionare a justiţiei de zi cu zi.
„Ziua Europeană a Justiţiei” este o iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene şi se adresează tuturor cetăţenilor europeni dornici să cunoască aspecte practice ale înfăptuirii justiţiei, elevilor şi studenţilor precum şi persoanelor care activează în domeniul judiciar.
Programul de vizitare a Palatului de Justiţie se va desfăşura între orele 1000-1200, iar cei interesaţi se vor adresa personalului care asigură paza instanţei de la intrarea de pe strada Dorobanţilor, urmând a fi conduşi la Biroul de informare al Curţii de Apel (camera 92), pentru vizitarea instanţei şi discuţiile cu judecătorii. Cu această ocazie, prin intermediul Biroului de relaţii publice şi a serviciului de registratură şi arhivă, vor fi puse la dispoziţia publicului în scopul informării diferite pliante conţinând informaţii privind organizarea sistemului judiciar.
În cursul zilei, începând cu ora 1000, în sala de judecată a Secţiei I civile, camera 135, etaj I, studenţii facultăţii de drept sunt aşteptaţi să aibă o întâlnire cu judecătorii Curţii de Apel Cluj. Se vor discuta aspecte vizând însemnătatea acestei zile şi activitatea instanţelor judecătoreşti, având loc dezbateri interactive referitoare la sistemul judiciar românesc.
Radu Ştefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

