Dor…

A vrut și ea,
Și-o dată a avut curaj
Să aibe-un vis…
Și l-a avut,
Dar el, mai prost,
Mai netrăit,
Mai nesătul de ea
I l-a ucis…
și el era cu ea în vis…
doar pentru el
nu pentru ea,
ea, era doar un vis,
el n-o avea…
el ce trăia îi și spunea…
ea, gura parcă-și astupa
și nu zicea,
doar îl iubea…
așa treceau zilele-n târg
iubirea se topea…
n-aveau curaj să se iubească,
nu au avut nicicând…
și se uita la ei ei un dor,
și-i apăsa amăgitor,
și-i tot prostea,
îi tot mințea,
iubirea mea,
iubirea ta, ce-i minus
plus, ce-i pe pâmânt
doi proști, ce?
Se iubesc ei zic,
Dar dorul,
O curvă mare-n sat,
Pe când era de dezlegat
Un junghi a mai lăsat…
Voi vreți să vă lăsați,
Ei bine,
Da nu mă întrebați pe mine?!
Care le știu de-i rău sau bine?
Se duce dorul supărat,
Și tace…
Mult
Timp
A blestemat
Și nu se mai întoarce…
Și în blestemul lui cu dor
A scris
Să nu vă pese de nimic,
De vă iubiți!
Vă bleastăm azi,
Și mâine…
Să vă iubiți ca niciodat,
Ca mâine,
Și astăzi pentru mâine…

Ionică Armanca