Distribuie articolul

Parohul Bisericii Pătrăuţi din Bucovina i-a uimit pe cercetători cu descoperirea sa din incinta lăcaşului de cult, informează Observator.

Timp de 15 ani de zile, Părintele Gabriel Herea a surprins modul în care razele soarelui se proiectează prin ferestrele lăcaşului de cult, ctitorit de Sfântul Domnitor Ştefan cel Mare, şi a ajuns la nişte concluzii impresionante.

Rezultatele studiului său au fost prezentate şi analizate recent la Institutul de Fizică Atomică din Capitală.

„Soarele ajunge să apună în uşa bisericii şi să trimită lumina sa prin trei rânduri de uşi, până în sfânta masă. O asemenea proiecție există astăzi în templul de la Abu Simbel în sudul Egiptului”.

„Discutăm de o proiecţie solară la solstiţiul de iarnă, de Crăciun, iar steaua pe care o parcurge acum, e steaua întrupării lui Hristos. Lumina soarelui vine pe stea. Luminează în altar şi arată grota Betleemului”, a spus preotul paroh.

Părintele Gabriel Herea a demonstrat în faţa publicului rămas impresionat de descoperirea sa, format din fizicieni, chimişti şi matematicieni, că biserica a fost construită după norme complexe de geometrie şi astronomie.

Biserica Pătrăuţi a făcut parte din ansamblul singurei mănăstiri de maici ctitorită de Ştefan cel Mare. Mănăstirea era destinată în special îngrijirii răniţilor din luptele purtate în preajma Cetăţii de Scaun a Sucevei, titrează Basilica.

Datorită formei originale de conservare, atât arhitectural cât şi iconografic, Biserica Pătrăuţi a devenit Monument UNESCO în anul 1993, fiind cea mai veche biserică ortodoxă Monument UNESCO din România.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: