100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu

Nu i-am întâlnit Privirea cât timp a trăit, am fost nevrednic și nu l-am văzut în viață. Nu am nicio scuză, fratele meu Florin Palas mi-a Mărturisit Prezența Lui. Am zis că este timp să-l văd; n-a mai fost. Am încercat și mă străduiesc în continuare să-l cunosc acum pe Părinte, după ce a urcat la Cer lângă Hristos. Încerc să-i privesc acum ochii, să-l întreb la fiecare pas pe care-l fac dacă e bine sau nu. Așa cred că ar trebui să facă fiecare om care spune că merge pe Drumul Neamului Românesc, iar cei care au primit binecuvântare de la El, personal sau în numele grupărilor pe care le conduc, pentru lupta în Duhul Neamului, să se cutremure de imensa responsabilitate pe care o au. Ochii lor să fie în fiecare clipă în ochii Părintelui; fără să clipească. Sufletul lor să fie precum inima acelor copii ai României de lângă Icoană.

Am fost la Petru Vodă doar o singură dată, anul trecut, împreună cu frații mei din Covasna și Harghita. ”Merg” însă acolo aproape în fiecare zi și noapte, privind atât de greu în lumina soarelui sau a stelelor.

Din Mormântul Lui, din Troița din curtea Mănăstirii, din Cimitirul de Brazi, Cu Dumnezeu înainte, se aude același glas cutremurător. Cu toții să ne rugăm, vrednici să fim în lupta noastră, măcar cât un fir de praf ce se așează cântat de vânt pe mormintele atât de vii, răsadurile unui Duh ce nu moare.

Mihai Târnoveanu