Distribuie articolul

Tinerii ortodocși din Franța au aniversat sâmbătă, 2 martie, două decenii de la înființarea Asociației Nepsis.

Evenimentul a fost celebrat în timpul lucrărilor Congresului Nepsis France, desfăşurat în prezenţa Mitropolitului Iosif şi a Episcopului vicar Marc Nemţeanul.

Nepsis Franța este filiala franceză a Asociației de tineri Nepsis a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, fiind înființată la inițiativa și cu binecuvântarea Mitropolitului Iosif în 1999.

În prima parte a zilei, cei peste 50 de tineri, delegați ai parohiilor din Franța, au participat la Sfânta Liturghie oficiată în cripta Bisericii Saint-Sulpice (Parohia „Sfânta Parascheva şi Sfânta Genoveva”) și la conferințele din cadrul Adunării Generale a Protopopiatului Franței.

În continuare, au fost prezentate activitățile realizate în anul 2018, precum și calendarul evenimentelor viitoare.

Lucrările au continuat la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”, cu prezentarea de mărturii „Ce înseamnă Nepsis pentru mine?”, ateliere de lucru, dar și cu susţinerea unei conferințe, intitulată „Cum mă regăsesc în Nepsis. Există Nepsis după Nepsis?”, a Arhim. Siluan Șandor, Vicar general al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

Părintele Arhimandrit le-a vorbit tinerilor prezenți la Congres despre provocările pe care le pot întâlni în cadrul Asociației, dar și despre modalitatea prin care acestea pot fi depășite.

Sursa: Basilica.ro, Foto credit: Asociaţia Nepsis

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: