Acad. I.A. Pop: Să nu urâm nici țara aceasta și nici oamenii ei. Nicio țară și niciun popor de pe lumea asta nu merită și nu trebuie să trezească ură

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a afirmat miercuri, la ceremonia în care i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al ASE, că nicio țară și niciun popor de pe lumea asta nu merită și nu trebuie să trezească ură, scrie Agerpres.

„Dacă ajungem să știm și să prețuim ceea ce au făcut strămoșii nu devenim, probabil, mai deștepți și nici nu putem prevedea viitorul. Dar putem dobândi o altă virtute. Nu doar aceea de a înțelege mai bine prezentul și de a ne adapta mai bine vieții acesteia pe care-o trăim. Și dacă nu reușim cu toții să iubim pământul, cum au făcut oamenii Evului Mediu, și în cazul nostru să iubim pământul acesta și acest popor și dacă unii dintre noi își iau lumea-n cap după o dreaptă cumpănire, deci dacă nu reușim cu toții să iubim pământul, măcar să nu-l urâm. Să nu urâm nici țara aceasta și nici oamenii ei. Nicio țară și niciun popor de pe lumea asta nu merită și nu trebuie să trezească ură. Iar înțelepții noștri ne transmit, dacă știm să le descifrăm mesajele, un testament minunat: setea de adevăr și de dreptate, învăluite, amândouă, în iubire și bunătate„, a spus academicianul.

În cuvântul său, intitulat „Lumea social-economică a Evului Mediu”, Ioan-Aurel Pop a evidențiat valorile acestei perioade și a îndemnat să nu o judecăm „în funcție de ideile considerate progresiste ale secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, adică în funcție de libertate, egalitate, frăție, concurență, capital, liberalism, individualism”, evidențiind că „valorile Evului Mediu erau cu totul altele, ele bazându-se pe ierarhie, supunere, credință, privilegiu, onoare, comunități sau corporații„.

Pop a explicat de ce „cu o țară așa de generoasă în produse ale solului și subsolului nu au ajuns românii să fie mari negustori și i-au lăsat pe alții să le valorifice mărfurile”, invocând „handicapul istoric care a rămas” până în zilele noastre.

Potrivit istoricului, acesta ar fi legat, în Transilvania, de discriminarea românilor, inițial, pe motive confesionale, ceea ce a dus la confiscarea pământurilor, iar în Țara Românească și Moldova, unde, deși pământurile au rămas în stăpânire românilor, aceștia s-au confruntat cu „jaful instituit de migratori (mai ales de valurile de pecenegi, cumani și tătari) și continuat la scară largă de turci”.