Distribuie articolul

Decizie excepțională a șefului statului. În Sri Lanka este interzis, de luni, portul vălului islamic. Măsura a fost luată de autorități în numele „securității naționale” după atentatele de săptămâna trecută care au îngrozit o lume întreagă.

Interdicția a fost adoptată de șeful statului, a anunțat duminică preşedintele Maithripala Sirisena.

„Această interdicţie vizează asigurarea securităţii naţionale. Nimeni nu ar trebui să îşi mascheze figura pentru a-şi complica identificarea”, se precizează într-un comunicat al preşedinţiei srilankeze, potrivit AFP.

Măsura adoptată de şeful statului, care a recurs la prerogative excepţionale, va intra în vigoare începând de luni, 29 aprilie. Decizia survine după îndemnul adresat de lideri musulmani locali femeilor musulmane de a nu-şi mai acoperi faţa de teama unor reacţii ostile după atacurile din Sri Lanka revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic, soldate cu 253 de victime, comise de Paștele catolic la trei biserici și trei hoteluri de lux. Populaţia musulmană a acestei ţări reprezintă aproximativ 10% din totalul de 21 de milioane de locuitori în majoritate de religie budistă.

Cea mai mare parte a musulmanilor srilankezi este mai degrabă liberală, doar puţine femei purtând niqab.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: