Distribuie articolul

În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, 23 iunie 2019, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Cluj-Napoca.

Cu acest prilej, în Biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, Preasfințitul Părinte Teofil a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. lect. Liviu Vidican-Manci, protopopul de Cluj II, pr. Alexandru Constantin Ciui, preotul paroh Dan Cismaș, alături de preoții slujitori ai bisericii.

La finalul slujbei, Preasfințitul Teofil de Iberia a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre faptul că trebuie să fim mulțumitori, să mulțumim Domnului pentru toate: „mereu să-L binecuvântăm pe Dumnezeu, mereu să-I mulțumim, și atunci darul lui Dumnezeu se va revărsa cu îmbelșugare peste sufletul nostru și în veacul acesta și în cel ce va să fie.”

Totodată, părintele paroh Dan Cismaș a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Florin Ardelean.

În perioada 22-29 iunie, Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul clujean Mănăștur, organizează o serie de manifestări culturale și duhovnicești dedicate sfinților ocrotitori.

Cu prilejul acestor manifestări, sâmbătă seara, 22 iunie, Icoana făcătoarea de minuni a Maicii Domnului „Maica milelor” de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, pictată de preotul Luca din Iclod, a fost adusă spre închinare și va rămâne până sâmbătă, 29 iunie.

De asemenea, vineri seara, 28 iunie, după slujba Vecerniei, teologul Teodor Baconschi va susține o conferință, intitulată sugestiv: „Sfinții Petru și Pavel sau vocația unității apostolice într-o Europă divizată spiritual”.

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, închinată Eroilor Revoluției de la 1989, s-a zidit între anii 1990-2018 și este cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în data de 6 mai 1990 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, prin implicarea directă a preotului paroh Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma, titrează Radio Renașterea.

Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 20 ianuarie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: