Ministerul Culturii și Identității Naționale, condus de Valer Daniel Breaz, a confirmat faptul că statuia „Gardianul Carpaților”, amplasată de UDMR în localitatea Șoimeni, județul Harghita, nu are avizele legale, după cum reiese dintr-o adresă comunicată de minister către Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, preluată de cotidianul Informația Harghitei.
Potrivit jurnalistului Dan Tanasă, o adresă a Ministerului Culturii către Formului Civic al Românilor „Pentru statuia Gardianul Carpaților, amplasată în anul 2015 în satul Șoimeni, comuna Păuleni Ciuc, județul Harghita, menționează negru pe alb că nu s-a solicitat aviz pentru această lucrare, așa cum, de altfel, nu s-a cerut aviz nici pentru alte trei.
Ridicată în 1915 ca simbol al protecției granițelor Imperiului Austro-Ungar față de România, statuia „Gardianul Carpaților” a fost incinerată de Armata Română la intrarea în Transilvania, în 1918, și a fost interzisă de autoritățile române.
În aceeași adresă, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM), organizație civică reprezentativă a celor 400.000 de români din județele Transilvaniei de Sud-Est, a solicitat răspuns la întrebarea dacă autoritățile locale au solicitat și primit avizul Ministerului Culturii și Identității Naționale – Comisia Națională pentru monumente de for public.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

