Deputaţii europeni s-au arătat revoltați de faptul că problemele migrației în noua componență a Comisiei Europene, care își va prelua mandatul la începutul lui noiembrie, se va afla în atribuțiile vicepreședintelui pentru “pentru apărarea modului de viață european”.

Unii au întrevăzut în această îmbinare o cochetare cu forțele de extrema dreaptă, noul șef al Comisiei fiind nevoit să dea explicații.

„Modul de viață european este pus la îndoială de adversarii Europei, atât din afară, cât și din interiorul frontierelor noastre. Am văzut imixtiunile statelor străine în alegerile noastre și tentativele populiștilor de a ne destabiliza din interior cu ajutorul unor lozinci naționaliste ieftine”, se spune într-un articol semnat de Ursula von der Leyen în ziarul Le Soir.

Ea a îndemnat la „neadmiterea însușirii de către aceste forțe a definirii modului de viață european”. “Ei își propun să-i ofere o semnificație opusă celei adevărate. Ei își propun subminarea modului nostru de viață și să provoace discordii între noi. Trebuie să ne opunem acestor lucruri”, se spune în articol.

Mai devreme, o sursă din cadrul Comisiei Europene a declarat agenției RIA Novosti că afirmațiile despre asumarea de către noul vicepreședinte al noii Comisiei Europene a atribuțiilor în sfera migrației și apărării modului de viață european nu sunt corecte, pentru că problema migrației se va afla în atribuția câtorva comisari europeni.

Cea mai mare parte a competențelor în acest domeniu va rămâne pe seama comisarilor care răspunde pe afacerile interne. În noua componență a CE această funcție a fost propusă candidatului înaintat de Suedia, Ylva Johansson.

NapocaNews