„Eu în teatrul de azi nu mă mai regăsesc, pentru că și teatrul trebuia năruit, nu numai România”, este concluzia tristă la care a ajuns maestrul Dan Puric. Care a anunțat, în cel mai recent interviu, în emisiunea ”De-a viața ascunselea”, că și-a depus actele de pensionare anticipată de la Teatrul Național, din rațiuni de „igienă”. „Am simțit că trebuie să apăr teatrul și îl apăr retrăgându-mă”, a mărturisit, cu amărăciune, artistul. Pentru cei care doresc să îl mai vadă jucând pe scena Naționalului o mai pot face până la 1 decembrie. Va continua însă să ducă mai departe, prin țară, „spectacolul-cruce” „Acești români fantastici”, scris și regizat chiar de el. O piesă care, deși este sabotată și marginalizată, atinge sufletul spectatorilor neatinși de amprenta vulgarității care domină lumea de azi. Despre cum s-a schimbat publicul, dar și lumea teatrului, despre puterea umorului în fața greutăților, dar și distrugerea în masă a copiilor a vorbit maestrul Dan Puric în acest interviu difuzat de Antena3.
Redăm mai jos principalele pasaje:
Mi-am băgat actele de pensionare anticipată la Teatrul Național. Igienic! Am simțit că trebuie să apăr teatrul. Și îl apăr retrăgându-mă. În sufletul meu este o zbatere, o durere. Voi mai fi la Teatrul Național până pe 1 decembrie. Voi încerca să merg mai departe cu ”Acești români fantastici”.
Au făcut grajd din ceea ce am avut noi mai sfânt. Din martiri, din eroi, din Istoria națională.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

