Franco s-a reîntors la Madrid? După 44 de ani de la înhumare, rămășițele pământești ale fostului conducător spaniol, Francisco Franco, cel care a învins în sângerosul război civil dintre anii 1936-1939, au fost scoase din mausoleul fastuos unde fuseseră depuse în 1975 și mutate într-un cimitir obișnuit, potrivit BBC News.
Relocarea osemintelor fostului lider de dreapta, o promisiune îndelung clamată de guvernul de stânga de la Madrid, a fost motivată de o reevaluare a trecutului recent, prin care socialiștii doresc o disociere publică de simbolul eroic al celui care a determinat victoria forțelor naționaliste în războiul civil din Spania, alimentat chiar de socialiștii și comuniștii spanioli interbelici. În egală măsură, socialiștii actuali contestă modul în care Franco a condus Spania în deceniile următoare, până în 1975.
Decizia de mutare a mormântului generalului Franco a fost oficializată de Guvernul de la Madrid printr-un decret din vara anului 2018. Familia defunctului a contestat în justiție relocarea osemintelor acestuia, fără a obține câștig de cauză.
După ce rămășițele au fost exhumate în cadrul unei ceremonii private, membrii familiei au scos sicriul din bazilica din Valea celor Căzuți, monument național sculptat într-un munte la aproximativ 50 de kilometri de Madrid. Necropola din Valea celor Căzuți odihnesc peste 30.000 de morți din ambele tabere ale războiului civil spaniol din anii 1936-1939, în care forțele naționaliste au învins forțele republicane (liberalii anticlericali, socialiști, comuniști, anarhiști și autonomiști, potrivit Wikipedia).
Rămășițele lui Franco au fost apoi preluate de un elicopter și duse în capitala Spaniei, unde au fost depuse într-o criptă privată deținută de familie într-un cimitir din Madrid. Franco a fost reînhumat lângă defuncta lui soție.
Doar un număr limitat de persoane au avut permisiunea să participe la eveniment, care a necesitat măsuri sporite de securitate. Printre cei prezenți s-au numărat Ministrul spaniol al Justiției, un expert în criminalistică, un preot catolic și 22 de descendenți ai lui Francisco Franco. Accesul presei a fost interzis, însă peste 200 de jurnaliști au asistat din afara zonei ceremoniei.
Operațiunea a necesitat intervenția unei macarale, care a ridicat o placă de beton de 1,5 tone ce acoperea sicriul. Prețul total al exhumării și reînhumării, suportat de Guvernul Spaniol, este estimat la circa 63.000 de euro.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

