11.000 de clujeni au participat la focul de artificii impresionant organizat de Revelion 2020 în Piaţa Avram Iancu de primarie, unde primarul Emil Boc le-a urat celor prezenţi “cele rele să se spele, cele bune să se adune”.
Petrecerea de Revelion a început marţi seara la Cluj-Napoca în Piaţa Unirii, unde pe scenă a urcat trupa DJ Project, iar mulţi dintre cei prezenţi s-au mutat apoi în Piaţa Avram Iancu, unde a avut loc focul de artificii care a durat peste 15 minute.
Primarul Emil Boc a fost cel care a făcut numărătoarea inversă până la intrarea în noul an şi le-a adresat primele urări clujenilor.
“Le doresc clujenilor să aibă un 2020 aşa cum şi-l doresc, cu sănătate, cu bucurii şi împliniri pe toate planurile. Şi, împreună, să ţinem Clujul acolo unde este şi acum, un oraş de referinţă prin calitatea vieţii în România şi în UE. Cele rele să se spele, cele bune să se adune”, a declarat Boc.
Edilul Clujului a fost însoţit în Piaţa Avram Iancu de soţia sa Oana şi de preşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda.
Primăria Cluj-Napoca a împărţit celor prezenţi în noaptea de Revelion 750 de sticle de şampanie pe care le-au baut in piata sau acasa.

Petrecerea a durat pana in zori.
NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

