Distribuie articolul

Sute de imigranţi au forţat intrarea în Grecia dinspre Turcia şi au incendiat gardul care le blochează accesul. Refugiaţii şi vameşii turci au lansat gaze lacrimogene unii către ceilalţi, iar un imigrant ar fi fost ucis de gloneţele trase de vameşi, acuză Turcia.

Au fost scene ca de război de la graniţa dintre Grecia şi Turcia, unde sunt zeci de mii de imigranţi care speră să ajungă în UE, dar sunt blocaţi de zile întregi.

Refugiaţii au incendiat, miercuri, gardul care le blochează accesul. În replică, vameşii au lansat gaze lacrimogene, dar ar fi folosit şi muniţie de război, acuză guvernatorul provinciei turce Edirne.

Cel puţin şase refugiaţi au fost răniţi, iar unul dintre ei ar fi murit, potrivit Mediafax.ro.

Max Zander, corespondent DW, a transmis că „se aud sirene, se aud oameni ţipând de partea cealaltă a graniţei. Imigranţii se află la câteva sute de metri în spatele meu. Gaze lacrimogene au fost lansate din ambele părţi ale frontierei”.

Purtătorul de cuvânt al guvernului grec acuză un fake news al turcilor, iar Recep Tayyip Erdogan deja nu se mai fereşte să spună că această criză este una provocată de el.

„Dacă ţările europene vor să rezolve această problemă, atunci trebuie să sprijine eforturile Turciei de a găsi soluţii politice şi umanitare în Siria”, spune Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei.

Potrivit ministrului turc de Interne, Suleyman Soylo, peste 135.000 de refugiaţi ar fi plecat din Turcia către Grecia.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: