Remdesivirul e medicamentul în care îşi pun acum speranţa medici din întreaga lume, care tratează pacienţi cu COVID-19. După o serie de studii clinice, care i-au dovedit eficienţa în SUA, tratamentul a ajuns şi în România. Câteva doze sunt la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara.
După o serie de studii clinice, care i-au dovedit eficienţa, Remdesivir a ajuns şi în România. Câteva doze de Remdesivir sunt la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. În primă fază, Remdesivir este administrat unui număr de nouă pacienţi COVID-19, relarează MediaFax.ro.
Donald Trump a cerut ca Remdesivir să fie aprobat urgent, în tratamentul COVID-19. Remdesivir este un antiviral care a fost folosit şi în epidemia de Ebola. Remdesivir este recomandat în cazul pacienţilor cu coronavirus în stare critică.
„Am primit ca tratament campasional, remdesivirul, alaltăieri, iar de ieri am început să îl introducem la pacienţii de la terapie intensivă, care sunt cu forme grave de boală. Deocamdată nu vă pot spune ce eficienţă are. Va fi administrat timp de zece zile, la nouă pacienţi, după care vom analiza rezultatele şi vom putea trage o concluzie. Acest medicament ar trebui să îmbunătăţească starea clinică şi, să sperăm, să salveze vieţi”, a spus medicul Virgil Musta, de la Spitalul „Victor Babeş” Timişoara.
Remdesivirul este un antiviral care a fost folosit în epidemia de Ebola. Iar acum câteva studii i-au demonstrat eficienţa şi în infecţia cu coronavirus. E prematur să se spună dacă e sau nu cel mai bun tratament împotriva COVID-19, dar cert e că nu are efecte adverse notabile.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

