Patriarhia Română a comunicat în legătură cu scandalul de la mănăstirea din Hunedoara, unde slujba s-a ţinut în interior, că „agresorii” veniseră doar să tulbure slujba şi că aveau telefoanele pregătite să surprindă posibile ilegalitaţi ecleziastice pe vremea stării de alertă.

„Am putut vedea cu toţii într-o înregistrare difuzată astăzi două persoane care descind la mănăstire cu telefoanelele „armate” pentru a vâna posibile ilegalitaţi ecleziastice pe vremea stării de alertă. Persoane aprioric agresive care îşi înregistrau cu voluptate preludiul invadării unei biserici de mănăstire în care se rugau nişte oameni. Fiind vorba de o mănăstire, în ea trăieşte o comunitate asemenea unei familii care are o viaţă în comun şi care participă împreună la numeroasele slujbe care se fac acolo, cel mai adesea exclusiv pentru comunitatea respectivă. Fireşte, actualmente, cu păstrarea regulii distanţării sanitare. Oficierea slujbei în biserica acelei mănăstiri în condiţiile actualei stări de alertă va trebui, desigur, verificată la rândul ei de autorităţi pentru a se constata dacă actualele reglementări au fost respectate. Există şi ceremonii religioase care se pot desfăşura acum în biserici, în prezenţa unui număr limitat de persoane. Persoane care nu ar trebui agresate de indivizi cu accese patologice de furie şi ură. Fie ele şi antiecleziastice. Înţelegem că, nedorind să participe la slujbă, ci doar să o tulbure, invitaţi din acest motiv în mod foarte insistent să părăsească mănăstirea, cei doi agresori au ales să meargă la spital pentru a se declara, tot ei, maltrataţi. Autorităţile vor comunica rezultatul revelator al anchetei”, a transmis Patriarhia. 

Reamintim că doi bărbaţi care au avut divergenţe cu măicuţele de la Mănăstirea Jieţ din judeţul Hunedoara, după ce le-au atras atenţia că încalcă legea ţinând slujba religioasă de duminică în biserică, au fost agresaţi de enoriaşi. Ulterior, cei doi bărbaţi agresivi/agresaţi s-au prezentat la UPU Petroşani declarând că au fost victimele unei agresiuni.

NapocaNews

Ajuns-Am Vremuri Grele”Poliţia Oraşului Petrila a fost sesizată de către stareţa unei mănăstiri din Valea Jiului cu privire la faptul că în timpul slujbei religioase, doi bărbaţi din municipiul Petroşani în vârstă de 36 şi 47 de ani au avut divergenţe cu călugăritele mănăstirii. Reprezentanta mănăstirii a precizat că enoriaşi au încercat să îi calmeze pe cei doi şi au cerut să le facă linişte şi să părăsească incinta, dar aceştia au adresat injurii şi ameninţări personalului mănăstirii, fapt care i-a determinat pe enoriaşi să îi scoată cu forţa din incinta mănăstirii”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara.

تم النشر بواسطة ‏‎DacyDacyan‎‏ في الأحد، ٢٤ مايو ٢٠٢٠