Nu, nici măcar nu o să trăim vremuri în care mascații să intre în direct într-un studio TV, de radio ori de emisiuni media online pentru a-i ridica pe prezentatori și moderatori pentru difuzarea de conținut (politic, social și, în general, public) nepotrivit… Nu o să mai avem nici măcar „șansa” ca telespectatorii, radioascultătorii sau consumatorii de media online să asiste în direct la săvârșirea de către pretorienii cu simbrii-sinecură ai statului „de drept” a unor abuzuri… Nu va fi nevoie, căci „ștecherul” va fi scos „din priză” de undeva din afara studiourilor… Ba, atât de departe or să ajungă oamenii gri-cenușii ai puterii cu posibilitatea de a face deconectări abuzive că, la un moment dat, înainte ca jurnaliștii să meargă după dreptul lor (dacă va mai exista) în Justiție, pentru că li s-a oprit o emisie, să alerge în instanță pentru a identifica „cauterizatorul” platformei media. Căci, aidoma celor ce vor privi ultimele răsuflări ale unei emisiuni, ale unei libertăți de exprimare, și realizatorii, prezentatorii sau moderatorii doar vor asista la oprirea unei emisii și, poate, înlocuirea cu o miră oficială…

Și, poate, chiar așa se va derula și operațiunea de deconectare a consumatorilor de libertăți de exprimare de la nedoritele emisiuni și mesaje ale realizatorilor… Întâi recomandarea de informare doar din „surse oficiale”, apoi din cele ce vor căpăta numele de „surse reglementare”, ce vor apărea dimpreună cu alte instituții-sinecură pentru abuzatorii în numele puterii, iar, în cele din urmă, din sursele oficiale impuse, deja coercitive, de îndreptare a retinei deformate de accesul pe „ușițele” web la sursele de adevăr și a timpanului netâmpit încă de informațiile de „news” agreate.

Sigur, va fi iarăși prea târziu pentru a noi… Căci va fi momentul în care nu vor mai exista informații și „fake news” -uri. Vor exista doar știri reglementate (ce nu vor avea și conținutul de informație reală) și „fake” -uri ce vor defini a priori orice altceva (media din afara zonei surselor „oficiale”: opinii, atitudini, satiră)… Și nu, nu ar trebui să ne bucurăm că puterea a retras proiectul prin care voia să reglementeze internetul audio-vizual prin intermediul Consiliului Național al Audiovizualului. Pentru că este doar un pas în spate pentru ca aceiași (sau alți monștri ucigători ai libertății de exprimare) să găsească soluții, tehnice și legislative, mai potrivite, mai rapide și fără nici un recul al dreptului de a reacționa a celor vizați.

De fapt, suficient pentru a le fi zdruncinat geamurile era însăși faptul că această fantoșă a fost (re)așezată pe post de ghilotină. Că au făcut-o doar pentru a da un semnal prestatorilor media de exprimări libere pentru a se mula pe regimul dorit de Putere, sau chiar au încercat o malversațiune, iarăși nu contează. Simplu fapt că un astfel de proiect a fost pus pe tapet, pe fondul conjuncturii proprice abuzurilor de putere din starea de urgență și, probabil, și din cea următoare, de alertă, ne îndreptățește să-i tratăm pe inițiatorii cenzurii cel puțin la nivelul mizeriei pe care a făcut-o maghiarimea politică prin încercarea de a trece prin parlament statutul ținutului secuiesc și impunerea limbii maghiare. Căci amândouă sunt forme de limitare și apoi extirpare a drepturilor cetățenilor. Unii îi vizau pe cei majoritari, ceilalți pe toți…

De ce a fost retras proiectul? Poate că a fost „livrat” greșit, pus „în dezbatere” prin Ministerul Culturii. Cel ce ar trebui să apere libertatea de exprimare. Deși este puțin probabil să fi fost doar o eroare. Căci, sunt prea multe locuri neacoperite de dorința lor de cenzură…. Și ce vor, în fapt, cu un astfel de mecanism de control al audiovizualului de pe web? De fapt, supravegherea a ce? A transmisiunilor „live” sau a conținutului de streaming al unei platforme media? Pentru că, nu o expresie modulată în direct îi deranjează atât („verba volant”), ci posibilitatea ca aceasta să rămână arhivată și folosită ca sursă pentru alte manifestări ale libertății de exprimare („scripta manent”, nu?!).

De aceea este posibil ca un astfel de proiect de cenzură să vizeze nu doar limitarea exprimării în direct, ci și punerea în aplicare a demersului de tip „drept la uitare, drept la ștergere”, prin accesarea și eliminarea conținutului de arhivă al platformelor de pe internet. Legalizarea unei formule de a impune „dreptul la uitare” pe canalele de „YouTube” ori alte streaminguri video, pentru transferarea unui nou mijloc de abuz asupra acelui „scripta manent” reprezentat de conținutului arhivat al presei web. Mai ales că, însăși autoritățile, devenite de-a lungul stării de urgență și reglementatori și executori, s-au „defectat” la nivelul intențiilor, prin felul în care s-au comportat prin închiderea, redeschiderea și apoi iar închiderea unui site (acțiuni coercitive determinate probabil de faptul că, între momentul suspendării și cel al reactivării, au fost îndepărtate materialele „la zi”, considerate pandemico neconforme de către autorități, dar a rămas conținutul „de arhivă”).

Poate că proiectul de supraveghere a internetului audio-vizual prin intermediul CNA a fost retras strict pentru „blindarea” lui, nu?!… Căci, deși era inatacabil într-o stare de urgență și poate de alertă, imediat după intrarea în normalitate putea fi desființat în Justiție. Iar „soluția” de a-l recupera se va găsi probabil la nivelul definirii unei a treia stări de existență de după starea de urgență și starea de alertă. Starea „noii normalității”. O „normalitate”, nu doar reglementată, ci și ruptă de cea pe care o știam, într-o formă-extensie a abuzurilor autorităților și fundamentarea unor „libertăți” de exprimare doar în spatele botnițelor-căluș…

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea