Cinci containere cu rolul de a efectua triajul epidemiologic au fost instalate în curtea Complexului Clinicilor (trei containere) și curtea Complexului Neuro-Psihiatrie (două containere).
Containerele au încălzire, iluminare naturală și artificială, sunt cuplate la curent electric și pot găzdui până la șase persoane. Astfel, pacienții sosiți pentru consultații în ambulatoriu sau pentru spitalizare vor staționa aici până la preluarea în secții.
În afara programului de ambulatoriu (de la 14 după-masa, până a doua zi, la 8 dimineața), ele vor putea fi utilizate pentru izolarea pacienților suspecți/ contaminați cu virusul SARS-COV-2, până când aceștia pot fi preluați în zone tampon sau în spitale de faza I, II sau spitale suport.
Containerele au fost livrate cu sprijinul Comitetului Național pentru Situații de Urgență și Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. Mulțumim Instituției Prefectului Cluj pentru promptitudinea sprijinului acordat!
Radu Ștefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

