Ce tristă şi lungă e linia vieții, poete
Cad stele răpite de frumusețea imaginii
Pe roibii stepei agațate umbre căzătoare
Vocea depărtării înserate doare

Și frământat de copite nemiloase
Vei aștepta clipa singurătății create
De noi dealuri, păduri și fire de iarbă
Adulmecând fornăitul armăsarilor de pământ
dintr-un tablou pictat cu verbe de mătase

Ionuţ Ţene