Un parapantist s-a accidentat grav, marţi, după ce a căzut în Cheile Turzii, el fiind preluat de un elicopter al SMURD şi transportat la un spital din Târgu Mureş.
„A fost alertat un echipaj SMURD pentru a acorda primul ajutor calificat unei persoane care a fost anunţat că a căzut cu parapanta. La faţa locului a fost dislocat şi elicopterul SMURD. În apelul iniţial a fost precizat faptul că bărbatul era în stare de conştienţă. Solicitarea a fost înregistrată în jurul orei 17,50, iar la locul evenimentului au fost dislocaţi salvamontiştii din Cheile Turzii, un echipaj SMURD şi elicopterul SMURD din Târgu Mureş”, se arată într-o informare a ISU Cluj.
Bărbatul a fost transportat la Târgu Mureş.
„Echipajul SMURD şi salvamontiştii au coborât la o diferenţă de nivel de circa 15 metri pentru a stabiliza bărbatul şi pentru a-l aduce cu targa până la platoul unde a fost preluat de către elicopter. Bărbatul, de circa 30 de ani, suferise multiple traumatisme, era în stare de conştienţă şi cooperant. Elicopterul l-a transportat la o unitate spitalicească din Târgu Mureş pentru îngrijiri şi investigaţii de specialitate”, se mai arată în informarea ISU Cluj.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

