În timp ce toate sectoarele culturale sunt oprite de pandemie, istoriografia oferă surprize frumoase, fiind funcțională și oferind lucrări științifice serioase. În luna septembrie a apărut o carte de referință scrisă de tânărul istoric Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător la Institutul de istorie „George Barițiu”. Cartea, care se constituie într-un studiu amplu, cu anexe documentare este o biografie exhaustivă, scrisă cu acribie despre protopopul de Huedin, Aurel Munteanu, martir și mucenic ucis de un grup de etnici maghiari imediat după dictatul de la Viena într-o zi de marți, 10 septembrie 1940. Lucrarea ”Protopopul Aurel Munteanu (1882-1940), martir al poporului român și mucenic al Bisericii Ortodoxe” a văzut lumina tiparului, în condiții grafice elegante, la Editura Renașterea (Cluj-Napoca, 2020). Istoricul Mircea Gheorghe Abrudan realizează cu o propensiune empatică o summa a studiilor, documentelor biografice și mărturiilor despre acest martir al bisericii ortodoxe române. La 80 de ani de la asasinarea, prin bătaie și schingiuire în centrul Huedinului, a protopopului Aurel Munteanu, istoricul simte datoria asumată a unei fapte istoriografice ce trebuie să se împlinească. Lucrarea este concepută „rotund”, completând tot ce s-a scris până în prezent despre protopopul matir. Încurajat de actualul protopop de Huedin, Dan Ionuț Lupuțan, să scrie monografia lui Aurel Munteanu, istoricul clujean i-a legătura cu familia protopopului martir (Munteanu-Jalobeanu) și analizează cu acribie această adevărată saga a vieții unui slujitor al bisericii ortodoxe în nord-vestul Ardealului. Studiul l-a construit pe trei piloni istoriografici: documente de arhivă de la tribunalul regal maghiar, tribunalul poporului din 1946; mărturii și înscrisuri din arhiva familiei și a protopopiatului, precum bibliografia dedicată protopopului, în special, pe isagogia lucrării memorialistice ”Mucenicul Aurel” scrisă de doctorul care a asistat la autopsie Eugen Nicoară (1893-1985), dar și mărturiile medicului Vasile Pașca. Clujeanul Mircea Gheorghe Abrudan abordează compex și complet viața protopopului martir, căutând în trecutul acestuia sursele urii și răzbunării revizioniștilor maghiari, care au dus la dramaticele evenimente din 10 septembrie 1940, când în plină zi, în centrul orașului Huedin, un preot de frunte ortodox este ucis cu bestialitate de un grup de cetățeni, cu încurajarea armatei horthyste și indiferența poliției, la două zile de când orașul a trecut în administrația Budapestei.
Deși protopopul ortodox a primit asigurări de la preotul calvin Bokor că va fi protejat, totuși a fost ucis în chinuri în mijlocul orașului. Istoricul clujean nu face un panegiric al protopoplui, ci încearcă „sine ira et studio” să surprindă viața demnă și dăruită religiei și culturii naționale, care au devenit apoi pretexte pentru ucigașii răzbunători, plini de ură revanşardă. Din cartea istoricului clujean aflăm lucruri inedite despre viața și vocația preoțească a acestui adevărat „iluminator” spiritual al satelor românești din zona Munților Apuseni. Născut lângă Agnita în 1882, Aurel Munteanu se trăgea dintr-o familie săracă cu mulți copii, dar avea râvnă mare de carte şi biserică. Își face studiile teologice la Sibiu și Blaj, devenind un preot iubit de poporeni pe Valea Drăganului încă din 1909, activând în asociațiunea Astra și publicând articole mobilizatoare în ziarul „Telegraful Român” de la Sibiu. Istoricul clujean a analizat cu persuasiune şi intuiţie de detectiv cauzele care au dus la crima din 10 septembrie 1940. În 1918 a fost delegat la Alba-Iulia şi a votat unirea Transilvaniei cu România. În anul de graţie 1923 devine protopop de Huedin, Aurel Munteanu şi o voce a elitei româneşti după Marea Unire de la 1918. El este lider Astra, organizator de conferinţe şi seminarii de religie şi istorie naţională, deputat în parlament (fără să-i placă politica), ctitor al Catedralei Moţilor din Huedin la începutul anilor 1930, organizator de pomeniri pentru românii ucişi la Beliş de şovini, pe 8 noiembrie 1918, la comanda baronului Urmanczy şi, mai ales, preşedinte al Ligii Antirevizioniste din regiune, fapt ce a iritat revizioniştii maghiari. Mircea Gheorge Abrudean surprinde această activitate pusă de Aurel Munteanu în slujba poporului şi bisericii, fapte de neiertat pentru revanşarzi. Protopopul ştia la ce să se aştepte când rămânea în zona cedată Ungariei în urma dictatului vienez. El şi-a prezis moartea într-o predică la întrunirea Şoimii Carpaţilor pe 28 iulie 1940: „mai bine murim aici, în colbul drumului, decât să cedăm din sfântul pământ strămoşesc”. Şi în colbul drumului a fost schinguit şi aruncat mort, pe 10 septembrie 1940. Istoricul clujean consideră că protopopul se aştepta la moarte de martir rămânând la Huedin după dictat. În 1918 la Mărişel divizia secuiască şi bandele de roşii ai lui B ela Kun au încercat să-l împuşte pentru că sprijinea armata română care pătrundea în Apuseni. Doar „fuga sănătoasă care e ruşinoasă” prin pădure la scăpat de gloanţele care i-au şuierat pe la urechi. Deci martiriul din 10 septembrie 1940 a protopopului era un „eveniment anunţat”. Despre uciderea bestială a slujitorului ortodox Aurel Munteanu s-a scris destul de mult. A fost bătut în plină stradă cu pumnii şi ciomege, a fost trântit la pământ, i-au smuls părul şi barba cu carne cu tot, iar unul dintre asasini i-a înfipt un par în gură până i-a ieşit prin ceafă, se menţionează într-un raport al Ministerului Afacerilor Străine. Cel care i-a dat lovitura de rangă în gură până în gâr a scandat: „Nicio brazdă” făcând referire la sloganul lui Carol al II-lea când vizita unităţile militare din Bihor în 1939.
Cu Aurel Munteanu este ucis şi un poliţist român. Martorii au privit ca şi poliţia maghairă fără să se implice. În plină zi de târg trupul protopopului este aruncat şi îngropat sumar la margine de drum. Potrivit extraselor din Arhivele Naționale, Fondul MAI, dosar 9/1940, „autorii acestor atrocități au fost frații Szabo, măcelari din Huedin și frații Gyepu, asistând protopopul reformat Bokor, precum si primarul comunei. Odată cu preotul Munteanu a fost ridicat și gardianul Nicula din Hurdin, care, de asemenea a fost omorât prin chinuri groaznice și ambele cadavre au fost îngropate la margina comunei”.Abia în noiembrie 1940, la presiunea guvernului Antonescu, autorităţile maghiară permit deshumarea cadavrului şi înmormântat de un sobor d epreoţi ortodocşi d ela Cluj în cimitirul din Huedin, fără public. Jandarmii cu pene de cocoş i-au alungat pe martori. Preoteasa abia după eliberare, în 1945 a reuşit să-i organizeze un parastas cum se cuvine tradiţiei. Criminalii au fost judecaţi sumar de tribunalul regal maghiar şi condamnaţi doar la 3 luni de închisoare, fiind apoi imediat eliberaţi. Abia în 1946, tribunalul poporului de la Cluj îi condamnă pe criminali la 15 ani puşcărie. Mircea Gheorge Abrudean face şi un excurs al memoriei protopopului, care cu adevărat este cinstit de autorităţi abia cu venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere şi, mai ales, în anii 1980. Azi protopopul martir are o statuie de 4,5 m în faţa protopopiatului, opera sculptorilor Păsat şi Cozma, iar şcoala din Valea Drăganului îi poartă numele. Cartea istoricului Mircea Gheorge Abrudean este scrisă ca o continuare a tradiţiei istoriografice interbelice de la Ioan Lupaş la Silviu Dagomir, dar şi o completare a viziunii noii şcoli istorice clujene legate de Acad. I.A. Pop sau Ioan Bolovan. Nu întâmplător postfaţa cărţii este scrisă de istoricul Vasile Puşcaş, primul istoriograf de sinteză, din anii `80, a crimelor hortyste din Transilvania de nord-vest. Cartea istoricului clujean este o paradigmă istoriografică, un „fel de scriere” a la Paul Veyne şi un exemplu de urmat pentru noile generaţii de istorici români, axat pe acribie, obiectivitate, conştiinţă de sine şi empatie faţă de subiectul abordat, în lina clasică îmbunătăţită „historia magistra vitae”.
Ionuţ Ţene
