Am primit cu ceva timp în urmă, încă, trei cărți de la scriitoarea Voichița Tulcan Macovei, profesoară din Arad, un critic literar și analist cu valențe deosebite și de luat în seamă, printre care volumul “De la politică la credință-Mărturisiri “, apărut la Editura Tiparnița, Arad, 2017. dăruit soției mele cu dedicație, poeta Titina Nica Țene.

Despre cărțile acestei autoare am mai scris, fiindcă am descoperit în ele talentul prin care autoarea încearcă să descopere taina de ne pătrunsă a Divinității.

Citind această carte de care facem vorbire, cu multă empatie, m-a impresionat “aurul “ sincerității turnat în cuvinte.Din miile de cronici pe care le-am scris de-alungul vieții mele, în aceste pagini încerc să deslușesc sufletul unei scriitoare hărăzită de Dumnezeu cu talent. Cartea structurată în opt capitole, cu o scurtă mărturisire la început, prin care își justifică inițiativa scrierii acestui volum prin întâlnirea cu un profesor universitar care o “acuza “ că a făcut politică în regimul de tristă amintire. fiind activistă UTC cu o jumătate de noră, complectată cu ore la catedra de limba română la o școală. În acest context, scriitoarea nu trebuie să-și facă procese de conștiință pe motiv că, fiind, instructor UTC trasmitea tineretului sentimentul patriotic, în care se îngloba iubirea de țară, popor, limbă și neam, într-o perioadă cănd “caracatița” URSS-ului pândea după colț în intenție să ne cuprindă în imperiul ei.

Cartea continuă cu un “Argument “, pentru scrierea acesteia, fiind o mărturisire către Iisus Hristos, prin care, spune autoarea, a ajuns să-l cunoască pe Dumnezeu.Practic, Voichița Tulcan Macovei reușește să-și mărturisească propriei conștiințe faptele, gândurile, prin care a trecut o viață de om, dedicată educației, iubirii de om și cultura noastră.A treia secvență a volumului este un text semnat de Teodor Mara, intitulat “Promisiunea sufletului “ în care reușește să despice “firul în patru” schimbării sufletului autoarei și apropierea de Dumnezeu, dar mai ales încercarea acesteia să-L înțeleagă prin studierea Teologiei.

Cunoscând-o personal pe Voichița Tulcan Macovei și discutând atât teologie și mai ales literatură, aduc o complectare celor scrise de domnul Teodor Mara. Sufletul autoarea a fost întotdeauna alături de sufletul omului și atunci când trasmitea sentimentul patriotic tinerilor uteciști, sufletul fiind un duh dat de Dumnezeu și exponentul veșniciei de care vorbește religia. În acest context, pot spune, că autoarea și-a păstrat aceași conștiință din totdeauna, doar că acum conștientizează acest fapt, încercând să-și înțeleagă parcursul vieții prin înțelepciunea vârstei.Dacă a greșit, spune autoarea, este o deviație de la normele artificiale ale societății trecute, motivul fiind că sufletul ei bun a încercat să-l înțeleagă pe ce-l viclean de alături.

      

Mărturisirile din capitolele “Copilăria “, petrecută în satul Comlăuș, din câmpia Aradului ,“Prima căsnicie “cu amintiri din facultate, “A doua căsătorie “, cu iubirea de oameni și credința în ei “, “Unde este Dumnezeu? “cu înțelegerea unor simboluri creștin-ortodoxă “, “Credinciosul creștin în mijlocul acestei lumi”, despre prietenia cu scriitoarea Floarea Cândea “ și “Epilog“, sunt capitole dintr-o filocalie, în înțelesul “iubirea de frumusețea divină“ (traducere din limba greacă). }n “Epilog” mărturisește bucuria apropierii de salonul Gutrmberg și importanța vieții veșnice cu Dumnezeu.Impresionant sunt ultimile rândurile cu iz de testament, în care autoarea își cere iertare către oamenii cu care s-a întâlnit de-alungul vieții, dacă le-a greșit cu ceva. Textul epic este fluent și cu o rară dicțiune limpede, cu istorii dintr-o viață de om cu urcușuri și coborâșuri.Descoperim tablouri de o sinceritate dezarmantă cu tușă impecabilă și epos romanesc cu un mult romantism. Practic, cartea este o sinfonie in largo, care imită amploarea oceanică a vieții, în căutarea iubirii personale, dar refugiindu-se, până la urmă, în educația tineretului și apoi în iubirea către Iisus.Este o sinteză a vieții în fața căreia cititorul face o pauză pentru ași rememora propria-i existență.

Autoarea toarnă în cuvinte culoarea icoanelor exprimate prin psalmi, concluzionând : “Ca slava mea să-ți cânte ție și să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda! “(Psalmul 29, Biblia sau Sfânta Scriptură ). Acest Psalm este luat de autoare ca profesiune de credință.

Am închis coperțile aceste cărții, înțelegând abia acum pe Voichița Tulcan Macovei, și prin zicerea lui Carl Gustav Jung:”Chiar și o viață fericită nu poate exista fără o parte de întunecime, iar o lume fericită și-ar putea pierde înțelesul dacă nu este echilibrată și de tristețe. Este mult mai bine să iei lucrurile așa cum vin, cu răbdare și calm.“

Al.Florin Țene