Scandalul de așa-zis rasism în care a fost implicat arbitrul român Sebastian Colțescu a redeschis discuția despre ce este corectitudinea politică și despre cât de mult rău sau bine face ea oamenilor. Promovată de unii ca fiind o modalitate de a atenua inechitățile, de a face dreptate și de a proteja grupurile minoritare, ea pare să se dovedească tot mai mult o modalitate de cenzură, de a reduce la tăcere argumente solide și de a anula dezbateri constructive, de a ignora adevăruri certe, fundamentate științific, doar pentru ca unii să nu se simtă jigniți. Ba chiar, venind contrar scopului pretins, corectitudinea politică naște noi dreptăți, forțând la ignorarea unor abuzuri certe, din nou, doar pentru ca unele categorii să nu se simtă discriminate.
În absența argumentelor raționale și a principiilor științifice, corectitudinea politică e doar „o sectă fundamentalistă”, „un cult de revizioniști care luptă pentru controlul societății”, susține Dan Pavel. Într-o postare pe Facebook, el arată cât de departe au ajuns oamenii cu această corectitudine politică: „Se pare că un copil nu are suficientă maturitate încât să conducă, să piloteze, să-și aleagă politicienii, să se culce când vrea, să fumeze, să bea sau să mănânce ce vrea, dar acești militanți vor să ne convingă că are suficientă minte și conștiință de sine încât să-și aleagă ce sex va avea”.
NapocaNews