În timp ce Parisul arde incendiat de protestatari, președintele Emmanuel Macron se declară preocupat de soarta Egiptului. Liderul Franței l-a primit, luni, 7 decembrie, la Elysee, pe omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sissi.
Macron s-a declarat „avocatul constant al unei deschideri democratice” şi al „unei societăţi civile active” în Egipt.
Totodată, președintele Franței a dat asigurări că a evocat la întrevedere soarta mai multor militanţi pentru drepturile omului aflaţi la închisoare în Egipt. „Am avut ocazia să evoc, aşa cum se întâmplă între prieteni, cu încredere şi sinceritate, chestiunea drepturilor omului şi rămân avocatul constant al unei deschideri democratice şi sociale şi al recunoaşterii unei societăţi civile dinamice şi active”, a subliniat şeful statului francez într-o conferinţă de presă comună cu al-Sissi.
În acest sens, „salut eliberarea anunţată a trei membri de ONG” închişi de autorităţile egiptene, a adăugat Macron. De asemenea, liderul de la Elysee a evocat și „alte cazuri individuale”, printre care şi cel al lui Ramy Shaath, apărător al drepturilor omului egipteano-palestinian, căsătorit cu o franţuzoaică şi a cărui detenţie arbitrară este denunţată de mai multe ONG-uri. Totuşi, „nu voi condiţiona cooperarea noastră în materie de apărare, şi nici în materie economică, de aceste dezacorduri”, a ținut să rămână prudent preşedintele francez.
Președintele Franței a vorbit despre „suveranitatea popoarelor” şi a spus că „este mai eficient să avem o politică de dialog exigent, şi nu o politică de boicot care are reduce eficienţa unuia dintre partenerii noştri în lupta împotriva terorismului şi în favoarea stabilităţii regionale”.
Însă mulți jurnaliști au remarcat că Macron i-a mulţumit lui al-Sissi, „preşedinte al unei mari ţări arabe şi musulmane”, pentru vizita sa la Paris, „după o campanie de ură antifranceză în lumea musulmană”. „Franţa şi Egiptul sunt unite pentru a construi un spaţiu de civilizaţie în care nu există loc pentru condamnări la moarte şi pentru discursuri ale urii atunci când pur şi simplu se exprimă libertăţi”, a mai afirmat preşedintele Macron.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

