Clujul nu este numai un oraș universitar și de top în economia regiunii, ci mai ales apreciat de țară prin caracterul său funciar și fundamental, care este unul cultural. Fără spirit și cultură, Cluj-Napoca este mai nimic. În fața culturii, IT-ul este doar o biată industrie. Clujul nu este numai o capitală a politicii și industriei transilvane, ci și un vector cultural românesc, un centru liric în această parte a Europei. Din păcate, autoritățile ignoră poezia, pentru că nu există o cultură și un cult a poeziei de calitate în administrație. Clujul a dat naștere unor poeți însemnați, unul dintre aceștia fiind Lucian Blaga, care reprezintă un reper moral al vremurilor noastre. Astăzi, sub influența originală a curentelor literare europene, la Cluj-Napoca trăiesc și crează poeți de seamă care au intrat în istoria literaturii române. Ei nu sunt promovați de instituții locale și de presa ignorantă. Dintre cei care s-au afirmat și au compus original și originar am făcut o selecție atentă și am întocmit un top 10 poeți clujeni în viață, în urma unei atente lecturi, încă de la debutul meu liric din revista ”Tribuna” anului 1987. Poeții selectați în top, desigur că i-am cunoscut personal și i-am citit de-a lungul anilor din scoarță în scoarță. Bineînțeles, topul liric clujean are o nuanță firească de subiectivitate, ca la orice creator de poezie există o empatie față de fascinația metaforei.
Iată topul ierarhic în viziunea mea:
1.Marcel Mureșanu – creator liric de factură neo-modernistă, cu reflexii tainice avangardiste interiorizate în diamantine poezii, încă de la debutul, cu volumul său ”Pe adresa copilăriei” din 1969. Este un inspirator al generației nouăzeci, care a revitalizat metafora ucisă de optzeciști;
- Horea Bădescu – poet clasicizant, ce compune genial, în maniera stilului cu forme fixe, remarcabile sonete ce-și trag seva din prozodia lirică de secol XIX. E un baladist ce sparge canoanele, prin modernism, un poet ce amintește de frumoșii și faimoșii truveri, care readuce dulceața melancolică a iubirilor studențești. E un avangardist liric, prin paradoxul fixării unui nou stil cu formă fixă: ronsetul;
- Ion Cristofor – poetul neîndreptățit de critica literară. Nu a avut pile sau sticle de vin la cei care fac clasamentele critice. A fost perceput intenționat greșit, ca un optzecist la coada unui clasament aleatoriu și interesat. Realitatea lirică dură și nudă adusă de poet pe tabla de șah a metaforei este de o originalitate subtilă, cu incantații neo-moderniste ce a influențat și inspirat generații de tineri poeți. Poetul surprinde permanent cititorul cu o ”cină pe mare” și mereu originală, dincolo de vârstele timpului;
- Ion Mureșan – poetul amvon al liricii optzeciste – a avut norocul, care a devenit în timp, paradoxal, ghinionul, ca să debuteze în 1981 cu ”Cartea de iarnă”, cea mult promovată de critica literară din jurul lui Ion Negoițescu. Poet complex și complicat cu reale șarje lirice originale, dar care nu și-a înnoit prea mult registrul, bazându-se pe realul succes al debutului. E un poet care surprinde tăria și secretele ”Alcool”-ului, în volumul cu numele băuturii care bucurau zeii antici. Clasamentul poate fi rotat cu poziția 3. Depinde și de gusturile lirice ale fiecăruia;
- Marta Petreu – poeta care știe ce se poate face cu ”Dimineața tinerelor doamne”. Interiorizată și intimistă, poeta a descoperit că se poate face filosofie și prin metafore;
- Aurel Rău – poet clasicizat de vârstă și stil, despre care criticii literari clujeni au descoperit la ”Arizona” de pe vremuri, că în modernism e ”rău cu rău, dar mai rău fără Rău” (lângă el poate sta și Adrian Popescu, colegul său de redacție de la Steaua);
- Vasile Igna – poet sub semnul luminos al lui Victor Felea, care a dezvăluit cu mulți ani înainte, încă din 1981, ce înseamnă cu volumul de versuri: ”Starea de urgență”, sigur una de un real lirism neo-modernist;
- Dumitru Cerna – este poetul care a adus arhetipul luminos (numinos) din munții măcinați ai sufletului dobrogean în Ardeal, realizând o simbioză de aducere aminte creatoare de metafore și cuvinte inventate între clasic și modern, prin lirica imberbă și obraznică a milenarismului;
- Horia Muntenuș – poetul care numai după ce a scris ”Noaptea exilatului” a descoperit ce înseamnă în poezie ”Gura de Piatră” a apostolului ”Ioan”. Un poet de aducere aminte, că lirica eminesciană este mereu actuală și prea-modernă;
- Sorin Grecu – pentru că este poetul, care și prin poezia sa, reușește să-și păstreze mereu prospețimea, prin faptul că nu se maturizează niciodată. Și această manieră, nu manierism, este o formă de originalitate. Vasile G. Dâncu – E tot pe locul 10. Poetul clujean care a scris cele mai frumoase și memorabile versuri despre mamă și cele mai originale despre spațiul rural ardelean, în cel mai modern și augmentat stil al zilelor noastre. Adrian Mihai Bumb – un poet milenarist care nu poate fi cuprins în niciun top pentru că el a inventat neo-poesia, ceva ce nu s-a mai înregistrat în analelele liricii noastre.
Ionuț Țene
