Tânăra Claudia Ardelean, fostă miss, a fost numită în calitate de supleant 2 în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca (funcție neremunerată), gest care a stârnit un scandal în mediul online, asta și după ce PNL are probleme de imagine privind unele numiri în funcții (cum ar fi cazul de la Apele Române). Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, i-a cerut demisia tinerei, iar ea a acceptat.
„Regret nespus incidentul.
Am solicitat în cursul zilei de ieri, 9 februarie, demisia doamnei Claudia Ardelean, fapt care s-a întâmplat, chiar dacă dânsa avea statut de supleant 2, neremunerat”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
„Din punct de vedere profesional doamna Claudia Ardelean a absolvit două facultăți (din care una de Drept) și are o pregătire foarte bună.
Celelalte aspecte care au fost prezentate în presă țin de viața privată a persoanei respective.
În acest sens, pentru a nu exista nicio îndoială, suspiciune sau semne de întrebare cu privire la această numire, am solicitat demisia acestei persoane, fapt care s-a realizat ieri”, a concluzionat Alin Tișe.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

