Universitățile și mediul socio-economic au nevoie de schimbări “fundamentale” în legislația care acoperă legăturile dintre cele două medii – de la măsuri care să permită angajarea fondurilor dobândite direct din mediul privat la modificări fiscale, flexibilitate în achizițiile publice sau măsuri privind participațiile minimale ale universităților, arată Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca într-o scrisoare deschisă transmisă premierului Florin Cîțu. “Vă solicităm sprijinul pentru o modificare fundamentală de arhitectură și viziune în legislația relevantă pentru relația dintre universități și mediul socio-economic”, pentru a crește performanța instituțiilor de învățământ superior, se arată în scrisoarea semnată de rectorul Daniel David.
Exemple de măsuri menționate în scrisoare:about:blank
- Stabilirea unor excepții normative care să permită angajarea fondurilor dobândite direct din mediul privat sau prin colaborări cu mediul privat fără utilizarea mijloacelor generale de angajare a cheltuielilor publice.
- Modificarea legislației fiscale, astfel încât finanțările acordate de mediul privat să se bucure de regimul de facilitate fiscală reală.
- Stabilirea de excepții normative care să flexibilizeze regimul achizițiilor publice pentru necesarul de produse și servicii specifice destinate activităților de cercetare-dezvoltare-inovare din universități.
- Elaborarea de acte normative care să prevadă participațiile minimale ce pot fi asumate de universități, precum și crearea unui mecanism normat care să asigure selectarea partenerului din mediul privat în mod simplificat, în baza autonomiei universitare.
- Adoptarea de norme care să garanteze un regim special deschis și neîngrădit de cheltuire a fondurilor avansate de universități către societățile comerciale pe care le creează singure sau prin asociere.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

