Distribuie articolul

Senatorul Sorin Lavric a vorbit, în premieră în Parlamentul României, despre una dintre victimele Fenomenului Pitești, Constantin Oprișan.

În cuvântul său, Lavric a spus că Oprișan este „tînărul de numele căruia se leagă trista faimă de a fi fost deținutul cel mai chinuit în cadrul Fenomenului Pitești”.

„Peste o săptămână, mai precis pe 16 martie, se va împlini un secol de la nașterea lui Constantin Oprișan, tânărul de numele căruia se leagă trista faimă de a fi fost deținutul cel mai chinuit în cadrul Fenomenului Pitești.

Torturile la care a fost supus sunt prea atroce ca să le pomenesc aici. Victimă predilectă a cruzimii lui Eugen Țurcanu, Oprișan a supraviețuit Piteștiului, spre a-și continua periplul carceral la Jilava, Gherla, Tîrgu Ocna, Văcărești.

La Jilava a fost zidit de viu în „Casimcă”, un coridor infernal supranumit „Corbia morții”, unde a stat în celulă cu Gheorghe Calciu și Marcel Petrișor. Bolnav de TBC, Oprișan și-a scuipat literalmente plămânii în pâlnia unei sticle. A murit pe 26 iulie 1958, la vârsta de 37 de ani.


A fost un student eminent la Facultatea de Filozofie din Cluj, de unde a fost de altfel arestat pe 15 mai 1948. În perioada interbelică a avut prilejul de a audia cursurile lui Heidegger la Universitatea din Freiburg. Cu el cultura română a pierdut un filosof și a câștigat un martir creștin.

Sunt onorat că-i pot pronunța numele sub cupola Senatului României”, a sunat declarația politică a senatorului Lavric.

Constantin „Costache” Oprișan a fost unul dintre studenții preferați ai lui Lucian Blaga sau D.D Roșca, scrie siteul piteștiprison.org. 

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: