Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi că prezența fizică la simulări și evaluări este permisă, indiferent de scenariul în care se află localitatea, cu excepția celor în care a fost instituită carantina.
„Conform ultimul ordin de ministru comun, prezența pentru simulări și evaluări la clasa a doua, a patra și a șasea este permisă cu prezență fizică, indiferent de scenariu, în toate școlile, cu excepția zonelor care sunt carantinate, caz în care, prin suspendarea tuturor activităților și a celor didactice, din păcate va trebui să vedem ce soluție alternativă putem găsi pentru derularea evaluărilor și simulărilor în cazul în care ele vor fi în continuare carantinate”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24, potrivit Mediafax.
Acesta a spus că simulările pentru clasa a 8-a și a 12-a încep în data de 29, respectiv 22 martie.
Ministrul Educației îndeamnă la respectarea regulilor de protecție, care includ aerisirea sălilor, purtarea măștii, distanțarea adecvata și testarea. Cîmpeanu a anunțat că se fac demersuri pentru a susține o testare non-invazivă, care va fi mai ușor de efectuat și mai acceptată de către părinți.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

