Două persoane au fost ucise și peste 20, rănite, într-un incident armat care a avut loc duminică în fața unei săli de concerte din Miami, în statul american Florida. Trei atacatori au coborât dintr-o mașină și au început să tragă la întâmplare în mulțime, după care s-au urcat imediat în autovehicul și au fugit de la locul faptei, informează NBC News, care citează un comunicat de presă al Departamentului de Poliție din comitatul Miami-Dade.

În sala de concerte urma să aibă loc un eveniment, iar în momentul atacului mai multe persoane se aflau în fața clădirii.

Echipajele de salvare care au ajuns la fața locului au găsit două persoane decedate. Opt răniți au fost transportați la diferite spitale din zonă, în timp de alte 12 persoane rănite au mers la spital pe cont propriu. Potrivit autorităților, cel puțin una dintre victimele spitalizate este în stare gravă.

Într-un mesaj publicat pe Twitter, șeful Poliției din Miami-Dade, Alfredo „Freddy” Ramirez III, a vorbit despre comiterea unui ”act laș de violență”.

”Mă aflu la locului unui alt act laș de violență armată, unde peste 20 de persoane au fost împușcate și două au murit, din păcate. Aceștia sunt ucigași cu sânge rece care au tras fără discriminare într-o mulțime și noi vom căuta dreptatea. Condoleanțe pentru familiile victimelor”, a transmis șeful Poliției.

NapocaNews