Florilegiu unei istorii, inclusiv literare contemporane ce se scrie sub penița lui Ion Istrate

De curând am primit de la scriitorul, promotorul cultural și ctitor de reviste Ion Istrate din Botoșani “Un Almanah despre oameni și Cărți“, apărut la Editura Arena Cărții, Botoșani, 2021, cu următoarea dedicația olografă: “Domnului Alexandru Florin Țene, mentorul revistei Luceafărul, ocrotitor și îndrumător de destine litarare întru cristalizarea identității neamului românesc! Cu mult drag și prețuire din recunoștință. ss Ion Istrat. Botoșani 13.05.2021 “

            Cartea cuprinde studii, cronici literare și analize despre cărțile unor autori din România profundă, apărute în revista “Luceafărul “, în perioada anilor 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, practic studiile acoperă o largă plaje de 12 ani, constituindu-se într-un seismograf al evoluției creației literare, culturale și științifice din spațiul carpato-danobiano-pontic și mai ales din Nordul Moldovei.

            Pentru a înțelege mai bine istoria, de care facem vorbire, scrisă de Ion Istrate, am să aduc în actualitate unele istorii literare semnate de critici însemnați din cultura română.Dar nu înainte de a aminti zicerea lui Mihai Eminescu:”Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni. “

Pentru început e bine să definim , conform Dicţionarului Limbii Române editat de Academia Română, ce înseamnă istoria (literaturii, artelor), aceasta este: Ştiinţa care studiază dezvoltarea şi schimbările succesive într-un anumit domeniu: istoria literaturii ,istoria artelor.

            Se cunoaşte faptul că istoria naţiunilor consemnează cu amănunţime victoriile, dar şi înfrângerile. Arheologia, o ramură a ştiinţei istoriei studiază şi consemnează  în amănunţime cea mai mică relicvă descoperită.Toate acestea fac parte din patrimoniu cultural şi istoric al umanităţii.O adevărată armată, de cercetători, nu-şi permite să treacă cu vederea cea mai mică înfrângere, cea mai mică victorie, un semn heroglific, o relicvă antropologică sau arheologică din lanţul nesfârşit al evoluţiei societăţii omeneşti.Patrimoniu ce face parte din istoria naţiunilor.Singurii care şterg cu buretele indiferenţei,al intoleranţei, pagini întregi din istoria artelor şi literaturii române sunt istoricii  artelor, dar mai ales criticii literari din spaţiul spiritual românesc.Francezii nu-şi permit să omită niciun autor, chiar dacă a scris şi publicat un singur vers, sau a pictat un singur tablou. Pe când la noi ştergem cu „buretele” o întreagă pleiadă de oameni de cultură.

            “Istoriile” Literaturii Române,apărute până în prezent (impropriu denumite istorii), mă gândesc la încercările lui Titu Maioresc, E.Lovinescu, G.Călinescu, Cartojan, Al.Piru, Laurenţiu Ulici, Eugen Negrici, Marian Popa, Mircea Zaciu, Marian Papahagii, Aurel Sasu, sunt scrise cu prejudecăţi , eliminând din start sute de autori cu cărţi publicate şi prezenţi în presa culturală. Nicolea Manolescu, scria undeva că: O istorie care pune opera în paranteză(fie din unghiul procedurii,fie din unghiul receptării)nu-şi atinge în definitiv scopul care este acela de a fi o istorie a literaturii.Dau, doar, câteva exemple: Radu Gyr, Traian Dorz  etc. și au fost introduși cu toptanul scriitorii care au promovat realismul socialist și comunismul.Operele acestora fiind un pericol pentru viitorul copiilor noștri. Practic au fost excluși poeții atei, iar cei care au scris opere care aveau un iz religios nu au fost incluși în aceste „Istorii”.

            Aproape toate “istoriile”artelor, şi în special cele ale literaturii române, şi chiar dicţionarele de profil, sunt concepute pe criterii partizane, (vezi:Istoria literaturii contemporane, de Alex. Ştefănescu),cuprinzând aceeiaşi autori care au scris în spiritul realismului socialist, omiţând cu bună ştiinţă autori de expresie română din diasporă şi chiar din ţară: (Radu Gyr, N.Crevedia, Nică Petre, Vizirescu, Aron Cotruş, Baciu, Vintilă Corbul cu inegalabilul roman Sclavii pământului. ).

 S-a adoptat  eronat formula DICŢIONAR pentru lucrări istoriografice.Acestea sunt tot istorii de autori în ordine alfabetică.

Ce să mai vorbesc de dicţionarele:DICŢIONAR de literatură română contemporană, de Marian Popa, ediţia a doua, Editura Albatros,1977, Dicţionarul artiştilor români contemporaani, de Octavian Barbosa, Editura Meridiane ,Bucureşti,1976. Ceva mai complet  este Dicţionarul scriitorilor români de  Mircea Zaciu, Marian Papahagii şi Aurel Sasu, însă, şi acesta are multe omisiuni.

Am constatat în, aşa zise, dicţionare că sunt prezenţi, în totalitatea lor toţi scriitorii ,artiştii, care lucrau în sistem: adică erau redactori la reviste, ziare, edituri,salariaţi ai Consiliului Culturii, ai propagandei de partid, etc.Lipsesc cu desăvârşire scriitorii, artiştii, liberi profesionişti , sau cei care lucrau în alte domenii. Fapt ce mă face să afirm că erau cuprinşi în paginile lor scriitorii şi artiştii verificaţi de partid, chiar de securitate, şi că autorii  dicţionarelor acţionau la comandamentul partidului communist.

Mai complet se pare  este Dicţionarul literaturii române de Aurel Sasu, apărut în 2006.

Istoria literaturii este ştiinţa care studiază, consemnează toate operele scrise în acest domeniu şi autorii lor, dezvoltarea şi schimbările succesive .Aceasta nu se face pe sărite, după preferinţe, sau opţiuni politice. Istoria Literaturii trebuie să consemneze toţi autorii, răi sau buni , cu eşecurile şi victoriile lor.Dacă este altfel, nu este istorie, în cel mai bun caz o putem denumii extrase din istorie, sau compendiu. Istoria Literaturii Române nu se scrie după bunul plac al unuia sau altuia. Ea se scrie aşa cum este,fără omisiuni şi fără aprecieri personale ale celui care o scrie.Se consemnează viaţa, opera, evenimentele ce au influenţat opera şi se citează aprecierile criticilor din vremea sa, de toate orientările. Aşa cum se procedează la scrierea istoriei neamului românesc.

M.Kogălniceanu scria : Istoria trebuie să fie cartea de căpetenie a popoarelor. Parafrazândul pe acesta, întreb, Istoria Literaturii Române pe când v-a ajunge cartea de căpătâi a neamului nostru? Având în vedere că în condiţiile intrării în Europa şi a fenomenului globalizării este necesar să ne păstrăm toată zestrea agonisită de-alungul secolelor în domeniul istoriografiei, literaturii şi artei.Prin acestea Europa va cunoaşte adevăratul suflet românesc.

Am făcut această incursiune în trecutul Istoriilor literaturii române pentru a înțelege “Istoria “ scriitorului Ion Istrate ce se deschide cu câteva pagini despre Omul și Poetul Teodor Jacotă, care sunt adevărate oglinzi în care sunt reflectate cu empatie viața și opera acestuia.Despre o carte document semnată de Eugenia Merenciuc (Vasile ), redactor la revista “Cronica “, intitulată “Amintindu-ne de liceu “, Ion Istrate subliniază valoarea cărții datorită faptului  cum a fost create. Concluzionând că folosinjd  stilul journalistic, carte devine mai autentică și fluidă în înțelegerea cititorului.

Romantice pagini desoperim despre „Omul ocrotit de Dumnezeu „, un adevărat dascăl de țară, care a educat în spirtul iubirii de neam zeci de generații.Acesta fiind profesorul  Gheorghe Gherman care, la propunerea autorului cărții, ar merita, pe deplin, să fie făcut Cetățean de Onoare al comunei Vorniceni.

Ion Istrate se aplecă cu evlavia și înțelegere asupra cărților primite la redacția revistei Luceafărul, așa o face citind cu simțul profesional de critic literar, dar și de dascăl înțelegător față de autori, cartea “Sfinte straie-stihuri “, scrisă de Ovidiu Chelaru care, așa cum conchide Ion Istrate, “înveșmântează sufletul, ne face mai blânzi, mai omenoși, ne apropie  mai mult de divinitate și sacralitate.“

În anul 2011, autorul se apleacă asupra activității extraprofesională a inginerului Nicolae Iosub, care în mulți ani de activitate de numismat, cartofilist, dar și de eminescolog, a reușit să devină cunoscut în acele domenii. Paginile dedicate acestui personalități sunt adevărate ecouri vibrante despre o viață a unui personalități din România profundă, care dă coloratura înțelepciunii neamului românesc.

Acuratețea descrierilor despre activitatea lui Ilie Avârvări, născut în satul Borolea, dascăl dăruit comunității  sunt oglinzi ai unor secvențe din viața unui “brav om. “

Despre semnatarul acestor rânduri Ion Istrate spune cu multă generozitate că: “Al.Florin Țene este un suflu nou în cultura românească, situându-l pe distinsul om de cultură, Al.Florin Țene, în rândul personalităților de excepție ce aparțin culturii noastre, români cu autentice și remarcabile trăsături morale, intelectuale. “

Despre Lucia Olaru Nenati sunt multe de spus, fiindcă, poeta, promotorul cultural și  publicistul cunoscut, a intrat de mult în conștiința publică prin cele scrise, mai ales că aceasta”reprezintă un miracol al Nordului Moldav “, cum subliniază cu discernământ autorul cărții de care facem vorbire.

Cele 64 de studii cuprinse în carte, inclusiv interesantul studiu despre femei al cunoscutului scriitor Ion N.Oprea sunt adevăruri ale faptului împlinit.

Cartea se încheie cu un Index, fapt ce confirmă că această amplă lucrare este o adevărată operă științifică despre creatori, cum aminteam mai înainte, din Româna profundă și tainică.Aceste personalități nu apar pe primele pagini ale ziarelor și revistelor, nici pe sticla televizoarelor, dar ei, în tăcere cu transpirația inspirației, cu talent și acribie construiesc edificiul nepieritor al culturii române.Aceste personalități sunt adevăratele cariatide ale acestei construcții. Pe ele se sprijină vârfurile culturii noastre, dacă n-ar fi aceste “furnicuțe” s-ar prăbuși vârfurile. Acestea formează un “tot”, pe care-l numim cu mântrie Cultura Națională.

 Încheierea acestui articol despre o carte de aproape 400 de pagini, o fac cu regret, că sunt foarte multe peronalități evidențiate în pagini de “bun augur”, care ar merita să fie amintite și de mine, dar a făcut-o cu talent,pasiun, inteligență,și  dragoste de oameni  Ion Istrate.Citind această “ istorie” mi-am adus aminte de aforismul lui Blaise Pascal, ce i se potrivește ca o mânușe, sau mai degrabă “ca mantaua lui Gogol” autorului acestei istorii despre personalități din România profundă, prin care evidențiază o certitudine: “Adevărul nu-l pătrundem numai cu rațiunea, ci și cu inima.“

                                                                                    Al.Florin Țene