Distribuie articolul

Un chirurg plastician de 48 de ani din Ohio, care și-a bătut joc de „antivacciniști”, A MURIT după injectarea cu serul Covid produs de ModeRNA, informează VaccineImpact.com.


Dr. Thomas Flanigan a fost injectat cu prima doză de vaccin experimental ModeRNA, pe bază de ARN mesager, pe 6 ianuarie, iar cea de-a doua doză a primit-o pe 3 februarie, potrivit paginii sale de Facebook. 

Postarea sa din 3 februarie, între timp ștearsă – dar păstrată sub forma unei capturi de ecran -, era formulată astfel:  „A doua doză. Microcipul își face treaba foarte bine. Mintea mea este încet-încet înlocuită cu mentalitatea de turmă. Suntem pe drumul cel bun. Rezistența este inutilă.” 

Mai târziu, dr. Flanigan avea să-și scrie propriul necrolog, în același stil ironic, spunând că și-a încheiat „stagiul ca marele clișeu american”, plecând din lumea aceasta pe când încă era foarte bun în rolul de „super-erou legendar” și s-a autoporeclit drept „Zeul roșcovan al chirurgiei și al șmecheriilor”. Deși nu se știe exact când a scris acest „necrolog”, se poate presupune că după instalarea simptomelor mortale survenite în urma injectării cu dozele de ModeRNA, într-o încercare de a-și liniști propriile temeri, dar și de a-și bate joc, în continuare, de „antivacciniști”.

Vaccine Impact News observă cum nici o agenție de presă care a relatat această întâmplare – în afară de the New York Post – nu a menționat că dr. Flanigan primise dozele serului experimental ModeRNA în ianuarie și februarie; chiar și the Post, însă, la fel ca toate celelalte publicații, a scris că „nu este clară” cauza morții. În plus, titlurile îi celebrează, practic, moartea, poate într-o încercare de a distrage atenția de la dozele ModeRNA, descriind necrologul ca fiind „hilar”, „incredibil” sau alte caracterizări asemănătoare, nepotrivite cu situația. 


Dr. Flanigan lasă în urmă o soție și trei copii, cu vârstele cuprinse între 10 și 14 ani. 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: