În Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic), 13 iunie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Negreni, Protopopiatul Huedin.

Cu acest prilej, de la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a resfințit biserica parohială, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, edificată în urmă cu aproximativ 170 de ani, care, în ultima perioadă, a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

Apoi, de la ora 10:00, pe un podium special amenajat în proximitatea lăcașului de cult, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, starețul Mănăstirii Piatra Craiului, protosinghelul Antonie Flore, protosinghelul Natanael Zanfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, preotul paroh Nicolae Marian Văcariu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Mitropolitul Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, intitulat „Unitatea creștină”, pornind de la Evanghelia după Ioan, capitolul 17, versetul 21: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”.

„Condiția ca noi să fim credibili în misiunea noastră este ca noi, creștinii, să fim cu toții una. Așa ne vrea Domnul Hristos și așa a fost Biserica la început”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa, îndemnând la unitatea tuturor creștinilor.

Răspunsurile liturgice au fost date Corul „Ecou Dornean” al Parohiei Dorna-Arini, dirijat de preotul Iulian Borgovan, titrează Radio Renașterea.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, în semn de apreciere și recunoștință, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Nicolae Marian Văcariu, iar preotului pensionar Dumitru Fărcaș (paroh în perioada 1983-2001) i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. Primarul comunei Negreni, Dorin Constantin Manea, și epitropul parohiei, Teodor Fazecaș, au primit Crucea Transilvană, cea mai înaltă distrincție a Mitropoliei Clujului, iar directorul Asociației GAL „Poarta Transilvaniei”, Petru Cristinel Blaga, a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, membrii Comitetului și Consiliului parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

Tot astăzi, după Sfânta Liturghie, ierarhul a sfințit noua capelă mortuară din localitate, construită recent cu sprijinul Primăriei Negreni.

NapocaNews