Sunt mai multe tipuri de pariori. Unii preferă să joace pariuri individuale, propunându-și să facă profit pe termen lung, iar alții speră să aibă câștiguri însemnate pe termen scurt, plasând bilete cu multe selecții.

Au fost cazuri de bilete câștigătoare pe cota 10.000 sau chiar mai mare. La fel, nu o dată s-a întâmplat ca un pariu care avea cotă „astronomică” să fie compromis de un singur meci. Am citit despre povestea unui parior care a plasat un bilet cu 30 de selecții, dintre care una a fost necâștigătoare. Vă dați seama ce a fost în inima pierzătorului, mai ales că meciul cu ghinion era ultimul pe bilet!

Dacă te duci într-un bar sportiv, auzi des în jurul tău: „M-a făcut doar un meci pe bilet”. Acesta este coșmarul oricărui parior, însă există soluții ca să nu mai ai emoții când mai stai într-un singură selecție, sau chiar în două. De exemplu, poți să apelezi la funcția Cash Out, prin care să obții un profit mai mic, dar sigur. Unele agenții licențiate oferă opțiunea unui Cash Out parțial: închizi pariul pe o parte din miză, iar cealaltă parte rămâne în joc.

O asigurare în caz de ghinion

Dar nu toate biletele pot fi închise cu Cash Out. Nu există mereu această posibilitate. În asemenea caz, este de mare folos oferta „pariu super șansă”, care poate fi găsită la unul dintre operatorii legali. Concret, biletul este câștigător chiar și atunci când până la două selecții sunt necâștigătoare. Plasarea unui pariu șansă oferă un fel de asigurare în caz de ghinion.

Ca să fie eligibil pentru ofertă, biletul trebuie să respecte câteva condiții:

– să fie simplu, cu cel puțin 3 selecții;

– să aibă o cotă totală de minim 29.00 pentru a câștiga ceva bani dacă te scoate un singur meci, respectiv cotă de minim 99.00 pentru a avea câștig dacă sunt necâștigătoare două meciuri.

Coeficientul de multiplicare depinde de numărul de meciuri jucate pe bilet și de numărul de evenimente ratate. Iată care sunt cotele pentru biletele cu un singur meci necâștigător:

  • 300 – pentru bilete cu o cotă inițială de cel puțin 9999
  • 200 – pentru bilete cu o cotă inițială între 4999 și 9998,99
  • 100 – pentru bilete cu o cotă inițială între 2499 și 4998,99
  • 50 – pentru bilete cu o cotă inițială între 999 și 2498,99
  • 10 – pentru bilete cu o cotă inițială între 499 și 998,99
  • 5 – pentru bilete cu o cotă inițială între 99 și 498,99
  • 2 – pentru bilete cu o cotă inițială între 59 și 98,99
  • 1 – pentru bilete cu o cotă inițială între 29 și 58,99

Iată care sunt cotele pentru biletele cu două meciuri necâștigătore:

  • 50 – pentru bilete cu o cotă inițială de cel puțin 9999
  • 25 – pentru bilete cu o cotă inițială între 4999 și 9998,99
  • 10 – pentru bilete cu o cotă inițială între 2499 și 4998,99
  • 5 – pentru bilete cu o cotă inițială între 999 și 2498,99
  • 2 – pentru bilete cu o cotă inițială între 499 și 998,99
  • 1 – pentru bilete cu o cotă inițială între 99 și 498,99

Alte variante de a juca acoperit

În cazul în care nu obișnuiești să mizezi pe cote finale atât de mari, mai există și varianta ca toate selecțiile de pe bilet să fie linii asiatice, valabile pentru piețele „Rezultat final” și „Total goluri”. De asemenea, se pot juca bilete de tip acumulator în sistem. De exemplu, dacă ai 10 meciuri pe bilet, poți opta pentru sistem 9/10, sau 8/10.

Așadar, sunt mai multe opțiuni. Depinde de preferințe. Ideal este să îți iasă toate meciurile, dar mai bine îți iei măsuri de siguranță, decât să exclami, rupând biletul: „Doar un meci mai trebuia să iasă!”.

NapocaNews