Ionuț Țene, istoric şi publicist, la Editura Casa Cărții de Ştiință din Cluj-Napoca, a publicat cartea ”Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor”.

Este un studiu profund şi original, însumând 226 de pagini, structurat în 22 de capitole, cu un ”Cuvânt-înainte” scris de pr. Amfilohie Brânză şi postfața ”Din fericire pentru acest neam, nemiloasa detenție a umplut sinaxarele de sfinți”.

În întreaga carte autorul mânuieşte parcă un far reflectorizant asupra vieții şi activității unui tânăr basarabean, Valeriu Gafencu, proiectate pe fundalul evenimentelor istorice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi din zorii comunismului.

Pentru scrierea acestei cărți, un adevărat imn închinat unui slujitor al lui Dumnezeu, Ionuț Țene a studiat o biblio-grafie bogată, constând din documente de epocă, găsite în arhive, cărți, şi a purtat discuții cu cei care l-au cunoscut pe Valeriu Gafencu în lumea închisorilor.

Abordarea personalității lui Valeriu Gafencu nu se face din punct de vedere al vieții fizice, ci al celei spirituale, prezentate pe o axă temporală, atât orizontală, cât şi verticală, ce ia parcă formă de cruce, într-o relație intrinsecă cu strămoşii, familia, comunitatea sătească, mari evenimente istorice, universul concentraționar al închisorilor comuniste, tovarăşii din detenție, posteritatea.

Dar să urmărim împreună cu Ionuț Țene firul vieții lui Valeriu Gafencu!

El s-a născut în anul 1921, în localitatea Sângerei din Basarabia, ”într-un cadru istoric propice renaşterii unui naționalism viguros şi sănătos…” (p.14) şi într-o familie cu un puternic sentiment patriotic.

De mic, a manifestat înclinație pentru lectură şi pentru rugăciune. Şi-a făcut studiile la şcoala din satul natal, la Liceul ”Ion Creangă” din Bălți.

După Ultimatumul Sovietic de la 28 iunie 1940, prin care Basarabia urma să fie alipită Uniunii Sovietice, Valeriu Gafencu a fost trecut Prutul de către tatăl său, Vasile Gafencu, care a rămas pe pământ basarabean, unde s-a jertfit pentru drepturile țării sale.

La Iaşi, în anul 1941, când era student la Facultatea de Drept şi de Filosofie, Valeriu Gafencu a fost condamnat la 25 de ani închisoare, deoarece era conducător al unui Grup al Frățiilor de Cruce, care fusese interzisă şi se implicase în acțiuni politice.

Timp de 11 ani şi i-a petrecut în închisorile de la Aiud, Piteşti şi Târgu-Ocna unde şi-a dat sfârşitul în anul 1952, la vârsta de 30 de ani, după ce cu o zi înainte îşi prezisese moartea care pentru el a fost o eliberare spirituală: ”Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul”.

Firul călăuzitor al cărții este supraviețuirea, înălțarea şi eliberarea spirituală a omului prin credință în Dumnezeu.

În lumea închisorilor în care şi-a petrecut cei 11 ani de viață Valeriu Gafencu a făcut dovada unui caracter puternic, cu însuşiri alese: răbdare în suferința pe care şi-a asumat-o asemenea lui Iisus Hristos, credință în Dumnezeu, iubire față de semeni, bunătate, clarviziune, spirit de întrajutorare şi de sacrificiu, i-a dat streptomicina sa unui tânăr evreu.

Care au fost stâlpii rezistenței lui Valeriu Gafencu în închisoare?

În primul rând, credința nestrămutată în Dumnezeu, liturghia, spovedania, rugăciunea şi iertarea.

Aici, în lumea închisorii, el a avut puterea de a se ruga şi de a-i ierta atât pe binefecătorii, cât şi pe răufăcătorii săi. Pentru el suferința este ”o metanoia”, o jertfă pentru izbăvirea sa şi a neamului său.

Cartea conține pagini de mare frumusețe ale spiri-tualizării universului concentraționar prin credință. Acolo,
într-o lume a suferinței, aceşti martiri ai credinței au avut puterea de a ”transforma închisoarea în biserică şi celula în chilie”, de a face ca lumina cerului să coboare în adâncuri şi de a-şi însenina chipurile cu lumina sufletului.

O altă latură a personalității lui Valeriu Gafencu mani-festată în lumea închisorii a fost talentul literar, concretizat în poezii ale căror teme sunt lumina şi credința.

Creația literară a lui Valeriu Gafencu este analizată atât în raport cu poeți români, contemporani acestuia, cât şi cu opere din cultura universală: ”Poezia lui Valeriu Gafencu are rădăcini originale, în imnul bizantin, cu psalmodieri incantabile într-o koinonia sau comuniune sacră a omului cu Dumnezeu”. (p. 77-78), ”Poezia lui Gafencu este influențată stilistic de Weltanschauungul liric al epocii”. (p.85)

În viziunea lui Ionuț Țene creația literară gafenciană este: ”o expresie creştină”; ”izvor de munte cristalin şi năvalnic”; ”un imn pentru biruința întru Hristos”; ”Poeziile lui Gafencu sunt imne închinate Luminii, incantații ale credinței”.

”Îndreptarul de spovedanie” al lui Valeriu Gafencu şi o întâlnire secretă pe care a avut-o cu Arsenie Boca în anul 1946 sunt alte aspecte care completează personalitatea analizată cu implicare afectivă puternică de către autor.

O atenție sporită acordă acesta şi felului contradictoriu în care a fost receptat Gafencu de către contemporani, cât şi de către urmaşi.

Pentru generalul Ion Antonescu şi pentru comunişti a fost o persoană ostilă, pentru colegii de închisoare a fost un model, ”un mentor”, Securitatea comunistă l-a trecut în rândul misticilor. I-au fost dedicate articole, cărți şi un documentar de către persoane care l-au cunoscut sau nu. Nicolae Steinhardt l-a numit ”Sfântul Închisorilor”, Constantin Voicescu îi face un frumos portret: ”Despre Târgu-Ocna ar trebui să vorbească Valeriu Gafencu, stâlpul de foc al spiritualității din închisorile comuniste. Ochii lui mari, albaştri, oglindeau cerul. Privindu-i, te simțeai aşa de mic! Dar zâmbetul lui de nedescris îți dădea curaj şi te făcea să cunoşti ce este iubirea lui Hristos”. (p. 175)

Primăria oraşului Târgu-Ocna i-a decernat titlul de ”Cetățean de onoare”, care i-a fost însă retras. Există bănuieli că oasele înmiresmate, găsite într-un cimitir în care au fost înhumați condamnați din închisorile comuniste ar putea fi ale lui.

Ionuț Țene nu este un simplu biograf, ci în demersul său scriitoricesc inserează cunoştințe din alte domenii de activitate, fie direct, fie prin comparații.

De exemplu, sunt analizate etimologic şi semantic cuvintele: ”Sângerei”, ”sfânt”, ”sfințenie”, ”păcat”, suferința martirilor închisorilor comuniste este asemănată cu aceea a primilor creştini şi cu a personajelor lui Dostoievski, Valeriu Gafencu ”a fost un Mîşkin al vremurilor prigoanei comuniste”. (p. 38)

Capitolul ”Poetul Închisorilor, o simbioză literară între imn, elegiac şi baladesc” se conturează în adevărate pagini de critică literară.

Spiritul activ al lui Ionuț Țene se manifestă şi de data aceasta.

Relatează, analizează, compară, dar îşi exprimă şi opinii.

Propune ca pe stema satului în care s-a născut Valeriu Gafencu să se afle chipul acestuia. Consideră că poezia lui Valeriu Gafencu este o carte deschisă care trebuie studiată profund şi să fie introdusă în istoria literaturii române.

I se pare pertinentă propunerea ca cei care s-au sacrificat în închisori în numele credinței în Dumnezeu să fie sanctificați.

Cartea ”Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor” aduce lumină într-un domeniu mai puțin cunoscut al istoriei naționale şi ar putea fi un îndreptar pentru toți cei aflați în suferință, indiferent de ce origine ar fi, când, cum şi unde s-ar manifesta ea.

Dovedeşte deopotrivă talentul scriitorului, cât şi maturitatea sa de cercetător pasionat atât în plan istoric, cât şi literar.

Întâmplarea a făcut să citesc această carte în Săptămâna Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos şi să înțeleg mai bine relația om-Dumnezeu, rolul purificării şi sfințirii prin credință şi prin sacrificiu.

Prof.Elena Trifan