Editura ”Casa Cărții de Știință” a organizat miercuri, 23 iunie, începând cu ora 13.00, la Centrul de Cultură Urbană ”Casino”, un evenimentul cultural prilejuit de lansarea volumului de versuri ”Umbra” al poetului Marius Țion. Cu această ocazie prestigioasa editură clujeană a celebrat 29 de existență.

Amfitrionul manifestării din partea editurii a fost istoricul Marius Mureșan.

Au prezentat scriitorii: Dumitru Cerna, care a subliniat limbajul arhetipal și bisericesc al expresiei și metaforei autorului; Ovidiu Pecican a explicitat mesajul citadin al versului în contxt generațional, iar Ion Cristofor a sublinat complexitatea mesajului și emoției lirice ajunse la maturitate, ”umbra care luminează”.

Au mai luat cuvântul scriitorii Eugen Cojocaru, care a arătat moștenirea platoniciană în volumul lansat, Pr. Prof. Univ. dr. Ioan Bizău l-a lăudat pe poetul prezentat ca fiind studentul său strălucit la Facultatea de Teologie. Au mai luat cuvântul poetul Ionuț Țene și criticul de artă Sabin Mircea Rus, subliniind valoarea frumosului și a emoției în poezia lui Marius Țion.

S-a subliniat că volumul ”Umbra” este cel de-al patrulea publicat de autor.

În cadrul acestui eveniment cultural, artiști ai companiei Opera Vox au susținut un recital de muzică clasică. Tenorul Ștefan Korch a cântat arii din opere celebre, în aplauzele celor prezenți, un public numeros în sala festivă.

O surpriză plăcută la eveniment a fost participarea rapsodului și maestrului Grigore leșe, care a interpretat două melodii tradiționale.

În debutul evenimentului a participat și viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.

La final, poetul Marius Țion a mulțumit participanților și a evidențiat lumina din ”umbra” poeziei, oferind și autografe celor prezenți.

NapocaNews