Nu mai puțin de 14 miloane de euro, bani europeni, vor fi folosiți pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Cluj-Napoca.
Compania de Apă „Someş“ S.A., societate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul de participare vizând contractarea lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Cluj-Napoca.
Contractul de lucrări prevede extinderea actualelor rețele de distribuție a apei potabile de pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca pe nu mai puțin de 28 km. De asemenea, cu acest prilej vor fi construite patru noi rezervoare de apă, precum și alte 11 stații de pompare a apei potabile.
În ceea ce privește rețelele de canalizare, acestea vor fi extinse, de asemenea, pe o lungime de 28 de km. În plus, vor mai fi amenajate 10 stații de pompare a apei uzate precum și circa 7 km de conducte de refulare. Investiția va fi finalizată prin realizarea de branșamente și racorduri la consumatori.
Alimentare cu apă:
1 Câmpului
2 Valea Gârbăului
3 Sfântul Ioan
4 Rubinului
5 Perlei
6 Mugurilor
7 Cheile Baciului
8 Lombului+Spicului
9 Porțelanului
10 Teodoreanu și Breaza
11 Giusepe Verdi + Colonie
12 Câmpul Pâinii
13 Henri Barbusse
14 Dealu Fânațelor
15 Pomet
16 Valea Chintăului-Podu Fetei
17 Valea Chintăului Sere
18 Soporului
19 Soporului-legatura cu Borhanci
20 Vasile Lupu
Apă uzată:
- Drumul Sf. Ioan
- Valea Gârbăului
- D.D. Roșca
- Rubinului
- Perlei
- Garibaldi
- Pomet
- Câmpul Pâinii
- Odobești
- I. Teodoreanu
- Colonia Breaza
- V. Chintăului
- Podu Fetei
- G. Verdi
- Veseliei
- Speranței
- R. Șandor
- D. Onciu
- A. Gaudi
- Borhanciului
- Bicaz
- Ghimeșului
- Soporului
- Viile Dâmbul Rotund
- Str. Lombului
- T. Vladimirescu
- Tăietura Turcului
- Făgetului (până la liziera pădurii).
Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, contractul are o valoare estimată de 70.380.163 de lei, cu o durată de execuție de maximum 24 de luni, la care se adaugă o perioadă de garanție de minim 36 de luni.
Termenul limită de depunere a ofertelor de către agenții economici interesați este data de 30 august 2021, ora 15.00, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

