Cercetătorii de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, au deschis astăzi sarcofagul intact al unui adolescent roman dintr-o famiie nobilă, găsit cu ocazia lucrărilor de modernizare a Bulvardului 21 Decembrie din Cluj-Napoca, titrează Antena3.

În Dacia au existat destul de puţine sarcofage. De obicei, oamenii erau înmormântaţi în gropi simple. Şi mai rare sunt sarcofagele nejefuite.

„Este practic, unul dintre puţinele cazuri de sarcofage nejefuite, a susţinut Felix Marcu, directorul Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj.

În data de 18 mai, în timpul lucrărilor de modernizare de pe Bulevardul 21 Decembrie, mai exact în timpul săpării unei gropi pentru montarea unui stâlp, s-a descoperit un alt sarcofag roman intact de copil, care aparţine necropolei de est a oraşului roman.

Descoperirea a fost făcută de cerceătorii de la Institutul de Arheologie şi Istorie a Artei Cluj-Napoca, respectiv de cercetătorul de Adrian Ursuţiu şi de Nica Ciubotaru, masterandă la Facultatea de Istorie din cadrul UBB. Descoperirea este una rară din două motive principale: sarcofagele sunt piese rare oricum, iar acest sarcofag este chiar din piatră locală.

Toate descoperirile din Cluj şi din zonă intră în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, chiar dacă acestea sunt făcute şi de alte instituţii sau de alţi arheologi, muzeul fiind singura instituţie care are drept de depozit. Desfacem acum scheletul, sigur, se curăţă şi toate probele, inclusiv de oase şi de pământ, vor fi trimise la analize. Vor fi făcute toate analizele posibile în România. Sperăm să aflăm cât mai multe detalii. Din păcate, nu se mai păstrează materiale organice, dar toate celelalte descoperire, cu siguranţă ne vor spune mult mai multe despre acest individ şi despre necropolă, unul dintre cimitirele oraşului roman”, a spus Felix Marcu.

În cazul de faţă avem de a face cu copilul unei persoane importante. Sarcofagele intacte sunt şi mai rare. În general, cele care se găsesc sunt deja jefuite încă din epoca romană. Sarcofagul intact descoperit aici a stârnit astfel curiozitatea tuturor, arată oficialii muzeului, iar deschiderea a fost o adevărată ceremonie. O comisie de speicalişti s-a întrunit pentru a desface sarcofagul, iar după deschiderea acestuia, materialul din interior a plecat spre cercetare. Singurul material arheologic descoperit, în afară de scheletul propriu-zis, a fost o monedă. Urmează să fie determinată cronologia şi alte detalii legate de mormânt, cu ajutorul monedei, dar şi al altor analize.

„Mormântul are un inventar surprinzător de bogat. Pe lângă vase ceramice și o lamă de obsidian, persoana decedată era împodobită cu numeroase mărgele și la gât, brațe și genunchi. În plus, purta câte două brățări pe brațe, o bentiță cu „năsturei”/bumbi pe cap și un brâu din 4-5 șiraguri de mărgele”, au detaliat pe Facebook, reprezentanţii Muzeului Naţonal de Istorie a Transilvaniei.

NapocaNews