Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1

„În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul ­Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe ­calea aceea. Și, iată, au început să strige și să ­zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai ­venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci, El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată ­turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și, iată, toată cetatea a ieșit în ­întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa.”

Evanghelia Duminicii a 5-a după Rusalii ne arată dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos, Judecătorul și Mântuitorul lumii, dorința Sa de a-i elibera pe oameni de puterea duhurilor rele, precum și mustrarea celor prea lacomi de câştig material.

El a fost întâmpinat în ținutul Gadarenilor de doi îndrăciți, care erau foarte răi, furioși și peri­culoși. Ei locuiau în morminte, înțelegându-se simbolic prin aceasta și faptul că se aflau într-o stare de moarte spirituală, adică de totală izolare de comunitate. Cei doi îndrăciți sau demonizați erau plini de răutate și-i urau pe ceilalți oameni, purtându-se foarte violent cu ei. De fapt, nu ei înșiși se purtau violent cu oamenii, ci duhurile rele care puseseră stăpânire pe ei. Evanghelia ne arată că duhurile rele care îi stăpâneau pe acești doi oameni se foloseau de vocea lor și strigau: „Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?” (Matei 8, 29).

Prin aceasta vedem că demonii mărturisesc dumnezeirea lui Iisus și, în același timp, se tem de puterea Lui dreaptă ca Judecător al lumii la sfârșitul veacurilor, când Satana și toți slujitorii lui vor fi pedepsiți. De aceea, duhurile rele întrebau pe Iisus: „Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?”, adică mai înainte de judecata de obște sau judecata universală a lumii.

Deci, Iisus Hristos, venind în lume și scoțând demonii din oameni, pronunța deja un început de judecată înainte de timpul judecății finale a lumii. El începea astfel eliberarea lumii de stăpânirea diavolului, iar această lucrare a Sa era considerată de demoni ca fiind o judecată înainte de vremea judecății de la sfârșitul lumii.

Iubirea milostivă a lui Iisus Hristos pentru oameni este chinuitoare pentru duhurile rele care-i urăsc pe oameni

Demonii care au pus stăpânire pe acești doi oameni cunoșteau mai mult decât oamenii obișnuiți ce se va întâmpla în Ziua Judecății cu cei care săvârșesc răul. Dar acum Domnul Iisus Hristos îi judecă și îi chinuiește doar prin prezența Sa fizică alături de oamenii în care se aflau demonii, adică prin contrastul dintre iubirea Lui milostivă și răutatea violentă a demonilor față de oameni.

Iubirea Lui milostivă și smerită îi chinuia pe acești demoni, care nu-i iubeau pe oameni, ci îi urau și căutau să-i împiedice să trăiască în pace și armonie cu ceilalți oameni. Deși nu i-a certat și nu i-a pedepsit atunci pe demoni, Iisus îi chinuia totuși, adică le provoca suferință spirituală numai prin prezența sfințeniei Lui și a iubirii Lui milostive față de oamenii chinuiți de demoni.

Domnul Iisus Hristos nu este indiferent față de suferința oamenilor

Nimeni dintre locuitorii ţinutului Gadarei nu L-a rugat pe Iisus să vină acolo pentru a-i vindeca pe acești doi îndrăciți. De ce? Pentru că populația cetății din care proveneau acești doi oameni chinuiți de demoni nu-i mai considera oameni, ci îi asimila cu demonii răufăcători. Din cauza duhurilor rele care se aflau în ei, acești oameni chinuiți deveniseră foarte furioși și violenți. Dar tocmai spre acești doi oameni demonizați de care nimeni nu se mai îngrijea, ci toți se temeau, vine Iisus ca să-i elibereze. În mod intenționat, El a trecut prin locul acela unde persoana umană era chinuită, ­înstrăinată și înrăită, scoasă din firescul ei. Evanghelia ne arată că demonii înrobesc, înfurie, înstrăinează și-i dezumanizează pe oameni. Însă Mântuitorul Iisus Hristos vrea ­­să-i elibereze pe oameni de răutate și violență, să-i facă pașnici și prietenoși, să-i transforme din răufăcători în binefăcători, ca să-și redobândească demnitatea lor de ființe create după chipul lui Dumnezeu Cel Bun și Milostiv. Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ai Bisericii îi numesc adesea pe demoni „ucigași de oameni” sau „vrăjmași ai omului” ori „chinuitori de oameni”. Domnul Iisus Hristos nu vorbește mult cu demonii, nu coboară la nivelul lor, nu le dă explicații, pentru că demonii sunt foarte vicleni. El nu le acordă multă atenție și pentru că demonii sunt mândri. El nu le explică lor lucrarea Lui, pentru că El săvârșește orice faptă sau minune din iubire sinceră și smerită față de oameni și pentru mântuirea lor, nu din mândrie egoistă sau din dorința de-a fi lăudat de oameni.

Iisus Hristos eliberează și vindecă suflete înrobite, pentru a face din oameni înstrăinați oameni apropiați de semenii lor

Când vine spre cei doi oameni demonizați, Domnul Iisus Hristos vrea să vindece sufletul de înstrăinare și-l eliberează pe omul înrobit de demoni, adică vindecă facul­tățile sufletești ale omului, deoarece omul a fost creat după chipul Persoanelor divine libere și iubitoare (cf. Facere 1, 26-27). Cei posedați de demoni, deși sunt oameni, totuși, nu mai sunt persoane umane libere, deoarece ei nu mai folosesc în mod liber, personal, propriile lor facultăți mintale și simțiri sufletești, ci altcineva se folosește de vocea, de gândirea lor și de mișcările trupului lor. Ei sunt, de fapt, înstrăinați de propria lor persoană. Aceasta înseamnă că duhurile rele îl înstrăinează pe om de Dumnezeu, de cei­lalți oameni și de el însuși.

Însă Domnul Iisus Hristos, Doctorul dumnezeiesc al sufletelor și al trupurilor, ridică, eliberează, vindecă și face din oameni înstrăinați oameni apropiați, le redă sănătatea și demnitatea, precum și bucuria de-a fi în comuniune cu El. În Evanghelia după Luca se arată că unul dintre acești demonizați, după ce a fost vindecat, s-a apropiat de Iisus și I-a cerut să-l ia cu Sine. Însă Iisus i-a spus: „Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39). Ca semn de recunoștință pentru că a fost vindecat, acesta dorea să devină un ucenic și un misionar care să-I urmeze lui Iisus, să fie pretutindeni alături de Cel ce l-a vindecat. Însă Iisus l-a sfătuit că e mai de folos ca el să fie un mărturisitor statornic în ținutul în care locuia, pentru ca lumea care-l cunoștea cât de rău era el înainte de vindecare să poată vedea cât de bun a devenit acum prin vindecarea dăruită lui de Dumnezeu.

Valoarea spirituală a omului întrece orice valoare comercială

Demonii, plini de răutate, văzând că Iisus vrea să-i elibereze pe oamenii chinuiți de ei, și astfel ei nu mai pot să facă nici un rău acestora, au cerut lui Iisus să-i lase să intre într-o turmă mare de porci, aflată în apropiere, adică aproximativ două mii de porci
(cf. Marcu 5, 13).

Iisus acceptă cererea demonilor, care, ieşind din cei doi oameni, ­îndată au intrat în porci, iar turma întreagă de porci s-a aruncat în mare și înecându-se a pierit. Atunci, în mare grabă, cei care păzeau porcii i-au anunțat pe locuitorii cetății despre cele întâmplate, iar aceștia, văzând că Iisus le-a cauzat mare pagubă materială, I-au cerut să plece din hotarele lor. Înţelegem, așadar, că oamenii din cetate erau mai preocu­pați de valoarea materială a porcilor, decât de vindecarea spirituală a concetă­țenilor suferinzi. În loc să se bucure că doi oameni care fuseseră robiți de demoni au fost vinde­cați și, ca atare, să arate recu­noștință față de ­Iisus, acești locuitori ai cetăţii Gadara I-au cerut să plece de la ei. Paguba pricinuită prin înecarea porcilor li s-a părut mult mai mare decât binefacerea vindecării celor doi oameni demo­nizați, care fuseseră vreme îndelungată pentru ei o primejdie permanentă din cauza violenței lor.

De ce a permis Iisus ca demonii să intre în turma de porci? Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Iisus a îngăduit demonilor să intre în turma de porci pentru a arăta că demonii au putere limitată asupra oamenilor și că ei vor fi pedepsiți de Dumnezeu în ziua judecății universale, cu trimiterea lor în adânc, în iad, din cauza mândriei şi a răutății lor. Totodată, permițând demonilor să intre în turma de porci, Iisus i-a certat, indirect, pe locuitorii ținu­tului Gadarenilor, pentru că dorința lor de câștig comercial obţinut din vânzarea porcilor, consideraţi animale necurate (potrivit Legii mozaice), devenise o preocupare materială excesivă sau dăunătoare pentru suflet. Prin urmare, Iisus i-a vindecat sau eliberat pe cei doi oameni stăpâniți de ­duhurile rele violente și, în același timp, i-a mustrat, indirect, printr-o pagubă materială, pe locuitorii acelui ținut, deoarece aceştia deveniseră prea robiţi de câștig material şi prea nepăsători faţă de suferința altora. Uneori, pagubele materiale sunt îngăduite de Dumnezeu în viața oamenilor, când aceştia se preocupă prea mult de lucrurile materiale, limitate şi trecătoare, neglijând comuniunea sufletului cu Dumnezeu Cel nelimitat şi netrecător.

Demonii îi dezbină pe oameni, iar Dumnezeu îi adună

Din Evanghelia de azi mai învățăm că Mântuitorul Iisus Hristos îi învață pe oameni nu doar prin ceea ce spune, ci și prin ceea ce face. În fiecare gest al Lui, în fiecare faptă a Lui există o mulțime de înțelesuri duhovni­cești, o mulțime de lumini spirituale pentru luminarea sufletului nostru.

Evanghelia Duminicii a 5-a după Rusalii este tulburătoare, deoarece aceasta ne arată că ­demonii care-i chinuiesc pe oameni îi folosesc pe aceștia ca să-i chinuiască și ei, la rândul lor, pe alți oameni.

Însă Domnul Iisus Hristos vine să-i elibereze pe oameni de duhurile rele și îi integrează în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu semenii.

Lucrarea lui Hristos de eliberare a oamenilor de duhurile rele se continuă în Biserica Sa, în Trupul Său tainic, ca lucrare de vindecare sau eliberare a lor de păcate şi patimi egoiste, precum și de aducere a lor la starea de iubire față de Dumnezeu și de semeni. Rugăciunea zilnică a omului credincios și puterea semnului Sfintei Cruci pe care credinciosul îl folosește des alungă puterea duhurilor rele. Sfânta Cruce are o putere mare în ea însăși, după cum spune Sfântul Apostol Pavel în prima sa epistolă către Corinteni (1 Corinteni 1, 18): „Cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”. Înţelegem, aşadar, că ­puterea Crucii este puterea iubirii smerite a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Smerenia iubirii atotputernice a lui Hristos Cel Răstignit și Înviat îi înfri­coșează pe demoni, deoarece aceştia nu au nici smerenie și nici iubire față de Dumnezeu şi de oameni. De fapt, din mândrie și din nerecunoștință față de Dumnezeu au căzut unii îngeri și au devenit demoni sau duhuri rele.

În acest sens, lucrarea de vindecare a sufletului de păcate și patimi egoiste cuprinde în ea o luptă duhovnicească între Duhul lui Hristos primit de creștin la Botez și duhurile rele, care îl urăsc pe omul credincios. Din acest motiv, rugăciunile începătoare ale Bisericii Ortodoxe pornesc cu rugăciunea Împărate ceresc. Prin această rugăciune se cere ca Duhul Sfânt să locuiască în noi, să ne curățească de toată întinăciunea și să ne mântuiască sufletul, adică să ne unească prin har cu Dumnezeu.

Primind lumina Evangheliei de astăzi, ne umplem de speranță, de încredere multă în ajutorul lui Dumnezeu, deoarece, dacă-L iubim pe Hristos, nu ne temem de demoni. În „programul duhovnicesc” de la Botez, valabil pentru toată viaţa creştinului, preotul îl întreabă pe cel ce se botează: „Te lepezi de Satana?, și de toate lucrările lui?, și de toți slujitorii lui?, și de toată slujirea lui?, și de toată trufia lui?” Răspunsul este: „Mă lepăd de Satana”. Apoi întreabă: „Te unești cu Hristos? Și crezi Lui?”, iar răspunsul este: „Mă unesc cu Hristos. Și cred Lui, ca unui Împărat și Dumnezeu”.

Dacă în timpul vieții noastre ne unim cât mai des cu Dumnezeu prin rugăciune, prin ascultarea Evangheliei, prin împlinirea poruncilor Lui și mai ales prin împăr­tășirea cu Sfintele Taine, atunci ne întărim mai mult spiritual și nu mai avem teamă de duhurile rele, tocmai pentru că ne unim cu Hristos, Mântuitorul nostru. Însă, când ne îndepărtăm de Hristos, când rugăciunea slăbește, când cre­dința se răcește, când dragostea noastră față de Dumnezeu și față de aproapele scade, atunci ne aflăm în primejdie. Eliberarea omului de duhurile rele se săvâr­șește prin credință puternică, ru­găciune fierbinte și post aspru, ca pregătire pentru primirea Sfintei ­Taine a Maslului sau a Ungerii bolnavilor și pentru citirea de către preot a Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt rugăciuni de alungare a duhurilor rele din oamenii chinuiți de ele. Însă aceste rugăciuni trebuie citite, nu oricând și oricum, ci după o pregătire duhovnicească deosebită, în stare de post şi de smerenie, de pocăință și curăție duhovnicească dobândită prin Spovedanie sinceră.

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască tuturor puterea de a birui ispitele care vin de la de­moni, dar și puterea duhovnicească de a fi milostivi, de a ne ruga și pentru alții, îndeosebi pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși, arătând astfel prezența iubirii milostive și a lucrării harului Mântuitorului ­Iisus Hristos în viața noastră, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin!

† Daniel
Patriarhul României