Ludovic Orban propune PNL o orientare conservatoare, care să promoveze biserica, familia și satul românesc. Atac la adresa USR-PLUS: Nu i-am văzut jurând pe Biblie

acum 2 ore

Foto: Inquam Photos/ Casian Mitu

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Bacău, că partidul trebuie să adopte o poziție conservatoare și să sprijine valorile tradiționale ale românilor, precum biserica și familia. Totodată, Orban și-a atacat partenerii de guvernare de la USR-PLUS, reproșându-le, între altele, că nu i-a văzut făcându-și cruce.

„Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce. Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, un partid care ţine cont de toată matricea componentă a personalităţii României, noi trebuie să fim partidul care are forţa şi capacitatea de a apăra fiecare român, indiferent unde este el, că este în România sau că trăieşte în orice ţară din Europa sau din lume”, a spus, potrivit Agerpres, Orban, duminică, la şedinţa de alegeri interne din cadrul organizaţiei PNL Bacău.

Președintele PNL își dorește ca partidul să fie „legat de Biserică” și să promoveze morala creștină.

NapocaNews