Distribuie articolul

Vineri, 2 iulie, a avut loc o întâlnire cu scriitorul Virgil Mihaiu (n. 28 iunie 1951, Cluj), care a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Cu acest prilej s-a lansat antologia sa de poeme „Blânde jazzografii de Școală Transilvană”, apărută în Colecția Echinox – Seria de poezie.

Pe copertă: Nicolae Romanițan, „Biserica din Densuș”, desen.

„Avem un clar «patent» Virgil Mihaiu, amestec de livresc asimilat, occidentalism (ce redescoperă provincia transilvanică drept «parte pentru tot», de nu chiar «parte din paradis»), o dezinhibată laudă a imanenței oneste, a văzutului cu gust de eternitate fugitivă, a valorilor civilizației contemporane.” (Adrian Popescu)

„Aparenta simplitate a limbajului din lirica lui Virgil Mihaiu ascunde o foarte elaborată regie. Dintre echinoxiști, el practică primul, metodic, nu doar notația prozaică și, în genere, discursul anti-metaforizant, și intertextualismul și autoreferențialitatea. Referințele culturale cunosc diverse moduri de expresie: de la citat la aluzie, până la perifrază și pastișa unor maniere stilistice. Poezia lui Virgil Mihaiu are distincție în expresia ei subtil-prozastică, rafinament în «melancolia devitalizată», cum o numește Radu G. Țeposu, și inteligență artistică în modul de acomodare a livrescului la real.” (Petru Poantă)

Au prezentat, alături de autor: Horia Bădescu, Ion Cristofor, Ovidiu Pecican, Ion Pop, Adrian Popescu, Eugen Uricaru, Vasile G. Dâncu.

Moderator: Remus Octavian Câmpean.
Moment de jazz: Laura Orian (voce și pian).

Organizatori: Academia Română, Centrul Cultural „Casa do Brasil”, Centrul de Cultură Urbană – Casino și Editura Școala Ardeleană.

Evenimentul a avut loc începând cu ora 18.00 la Centrul de Cultură Urbană – Casino, Cluj-Napoca.

La eveniment a participat elita scriitorilor clujeni.

Virgil Mihaiu este un promotor al jazz-ului și culturii portugheze în România.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: