Ziua nașterii marelui român Vasile Alecsandri, un glorios Bicentenar al Culturii Române, ignorat total de o oficialitate ostilă spiritualității poporului

A fost un uriaș. N-a existat moment major al secolului XIX de la care el să fie absent. Om politic, a uzat de prețuirea pe care i-o acordau Înaltele Curți Europene și a susținut în fața acestora idealurile Revoluției de la 1848, Unirea Principatelor, constituirea Statului Român, Războiul de Independență.

Rege al Poeziei, întronat astfel de însuși Mihai Eminescu, a fost în același timp întemeietorul dramaturgiei românești originale și autorul unei proze geniale, de secol XX, din păcate lăsate în penumbra în care se ofilesc atâtea capodopere românești neoferite marelui public, necunoscute prea bine, vai!, nici de către specialiști.

De n-ar fi să amintim decât că el a fost primul editor al Mioriței, și de la el, prin Jules Michelet, primul ei traducător, ea a pătruns în universalitate, și ar fi suficient ca el să aibă un loc de cinste în ierarhia culturii române, dar meritele sale fără termen de comparație stau în monumentala sa operă proprie.

Toate Cărțile de Citire, de pe vremea lui Creangă până în anii școlarității mele au fost pline de Pastelurile lui, („ S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,/S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii…”), de Legendele lui istorice („Dragoș mândru ca un soare/A plecat la vânătoare….”), de Ostașii noștri („Plecat-am nouă din Vaslui/Și cu sergentul, zece…”).

De ziua nașterii marelui poet Vasile Alecsandri, 21 iulie 1821, un glorios Bicentenar al Culturii Române, ignorat total de o oficialitate ostilă spiritualității poporului pe care momentan îl conduce, republicăm cea mai frumoasă poezie a Bardului.

Miron Scorobete

Ț A R A
De Vasile Alecsandri

Din umbra deasă-a norului
Întins pe țări străine
Cu aripele dorului
Voios revin la tine,

O! cuib al fericirilor,
O! țară luminoasă,
Comoara-a nălucirilor,
Grădina mea frumoasă!