Cel puţin 12 militari americani au fost ucişi în atacurile produse în zona Aeroportului din Kabul, afirmă surse din cadrul armatei SUA citate de agenţia Associated Press şi de postul Fox News.
În plus, în atentate au fost ucişi cel puţin 60 de civili afgani, a declarat un oficial din cadrul serviciilor medicale de la Kabul citat de publicaţia The Wall Street Journal.
Cel puţin 120 de oameni au fost răniţi în atacuri.
Două explozii au avut loc, joi după-amiază, la Punctul de acces „Abbey” al Aeroportului internaţional din Kabul şi la Hotelul Baron, situat în apropiere. Atacurile teroriste s-au produs în timp ce mii de persoane aşteaptă să fie evacuate din Afganistan. Statele Unite suspectează că atentatul a fost comis de reţeaua teroristă Stat Islamic.
Mişcarea talibanilor afgani a condamnat vehement atacurile teroriste, transmiţând că s-au produs într-o zonă aflată sub controlul trupelor americane.
Casa Albă a anunţat, joi seară, că preşedintele SUA, Joseph Biden, este informat constant despre situaţia din Kabul.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

