Astăzi, 23 august 2021, în prezența ministrului Afacerilor Interne, domnul Lucian Nicolae Bode, a avut loc ceremonialul militar și religios ocazionat de recepția lucrărilor de consolidare și modernizare la sediului Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.
Ceremonia a debutat cu intonarea imnului național, de către baritonul Sebastian Balaj,solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aceasta fiind urmată de slujba religioasă, oficiată de către un sobor de preoți, în frunte cu preasfințitul Benedict Bistrițeanul, episcop vicar al Arhiescopiei Vadului Feleacului și Clujului.
La finalul festivității, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca a oferit Placheta de Onoare a Unității domnului ministru Lucian Nicolae Bode, domnului primar Emil Boc, domnului Chestor de Poliție Bogdan Despescu și domnului Colonel Alin-Ionel Mastan.
Cu acest prilej, ministrul Afacerilor Interne a declarat:
Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca are începând de astăzi un sediu modernizat, în urma unei investiții complexe atât de necesară pentru pregătirea continuă a jandarmilor și pentru obținerea unui răspuns rapid si eficient în misiunile încredințate.
(…)
Încurajez de fiecare dată astfel de inițiative de construcție și modernizare instituțională care au ca finalitate o activitate mai performantă și servicii mai bune pentru cetățeni și comunități.
Asigurarea unor condiții de lucru moderne pentru angajații MAI reprezintă o preocupare constantă și un obiectiv central care trebuie urmărit, și pe mai departe, cu multă determinare si perseverență.
De asemenea, prezent la ceremonie, primarul Clujului, domnul Emil Boc a declarat:
Investiția în infrastructură și dotări pentru cei care asigură ordinea publică contribuie la creșterea gradului de siguranță din oraș. În acest moment, Clujul este cel mai sigur oraș din România și printre cele mai sigure din lume, conform unui clasament Numbeo. Clasamentul a fost făcut luând în calcul două criterii importante: calitatea vieții și rata criminalității din cele mai importante orașe.
Informații suplimentare:
Lucrările au început în anul 2015, fiind finalizate în august 2021, cu finanțare integrală de la bugetul de stat. Valoarea inițială a obiectivului de investiții a fost de peste 17.000,00 mii lei iar valoarea finală, după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, a fost de peste 15.000,00 mii lei rezultând o economie la bugetul de stat. Investiția a constat în proiectarea și execuția următoarelor lucrări:
– consolidarea și modernizarea spațiilor interioare a sediului unității, ce cuprinde 3 corpuri de clădire, cu o suprafață construită de 2.350 mp și o suprafață desfășurată de 4.660 mp ;
– refacerea rețelelor de alimentare cu apă, curenți tari și curenți slabi, alimentare cu gaz,canalizare și ape pluviale;
– achiziția de mobilier, de tehnică de comunicații și informatică;
– reabilitarea curții interioare pentru o suprafață de peste 6.000 mp, amenajarea unei minibaze sportive, instalarea unei rețele de iluminat exterior, dotarea cu mobilier stradal.
În același timp, pe lângă investiția în cauză, au fost executate lucrări de reparații curente pentru modernizarea blocului alimentar, ce cuprinde o sală multifuncțională (se pot organiza ședințe, activități de pregătire, servirea mesei ș.a.), bucătărie și 2 saloane pentru servirea mesei.
Au fost amenajate de asemenea, 4 săli pentru pregătirea fizică a cadrelor, o zonă de păstrare a armamentului de servicu și a materialelor de intervenție și alte spații necesare desfășurării activităților specifice.
Radu Ștefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

