Distribuie articolul
buton pause

China a jucat un rol constructiv în promovarea păcii şi a reconcilierii în Afganistan şi este binevenită să contribuie la reconstrucţia ţării, a declarat pentru mass-media de stat chineze purtătorul de cuvânt al talibanilor Suhail Shaheen, informează vineri Reuters.

Insurgenţii au preluat controlul asupra ţării la sfârşitul săptămânii, ceea ce a determinat mii de civili şi aliaţi militari afgani să îşi dorească să părăsească Afganistanul, de teama unor acţiuni represive din partea talibanilor. Mulţi afgani se tem de revenirea la o interpretare extrem de strictă a legii islamice, impusă de precedentul regim taliban până în urmă cu 20 de ani.

În relaţia cu talibanii, o Chină din ce în ce mai puternică ar putea să profite de faptul că, spre deosebire de Rusia şi Statele Unite, nu a luptat în Afganistan.

„China este o ţară mare, cu o economie şi o capacitate uriaşe – cred că poate juca un rol foarte mare în reconstrucţia şi reabilitarea Afganistanului”, a declarat Suhail Shaheen pentru postul de televiziune CGTN, într-un interviu difuzat joi seara.

În cadrul întâlnirii pe care ministrul chinez de externe Wang Yi a avut-o, luna trecută, cu o delegaţie talibană în Tianjin, un oraş portuar din nordul Chinei, şeful diplomaţiei chineze a declarat că speră ca Afganistanul să adopte o politică islamistă moderată.

China consideră extremismul religios drept o forţă destabilizatoare, în special când vine vorba de regiunea sa vestică, Xinjiang, şi este îngrijorată de mult timp că teritoriul controlat de talibani ar putea fi folosit pentru a adăposti forţe separatiste.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: